MăiestrIE La Bordei

prima

Când eram puștoaică – să fi avut vreo 14-15 ani – aveam o ie din pânză topită adevărată, galben-pai, cu broderie din mătase de aceeași culoare. Nu știu ce era atunci în capul meu, măi frate, dar nu-mi plăcea neam să o îmbrac. Cred că de maxim, maaaxim cinci ori am purtat-o… Apoi am dat-o. Fraieră mai eram. De câțiva ani încoace mi-am tot dorit o ie. Atât de tare încât la un moment dat le-am sugerat asta și prietenilor de pe Facebook:)))) Draga de Olimpia, care mereu este atentă la dorințele mele – ba de multe ori le și intuiește – mi-a făcut una cadou. Frumoasă foc. Doar că îmi este mare. Acum vreo doi ani mi-a cumpărat fiică-mea una, iar anul acesta am mai primit una. Nu sunt ii autentice, sunt cumpărate din piață și – deloc surprinzător – am impresia că sunt fabricate în China. Nu zic că ”nu contează”, dar mi-s dragi și-așa.

Cu una dintre ele m-am îmbrăcat vineri, în ajunul Zilei Universale a Iei, când Restaurantul La Bordei a găzduit o expoziție de costume populare vechi și moderne. (Felicitări organizatorului, locul a fost foarte bine ales, pentru că La Bordei nu numai ambientul ci și preparatele se potrivesc evenimentelor de acest gen!). Sinceră să fiu mi-a fost cam târșă să mă prezint cu ia mea de duzină, mai cu seamă că expozantul era Atelierul de creație by Ionela Bran. Iar doamna Ionela este doctorand în etnologie și pasionată de folclor… Ei, până la urmă, asta e, măcar am fost în spiritul sărbătorii.

1

Din atelierul de la Bran al creatoarei, la expoziție au fost aduse vechi piese vestimentare populare autentice (care fac parte dintr-o colecție personală ce conține peste 60 de costume) dar și creații noi.

Mai mult, în cele câteva ore petrecute La Bordei am avut ocazia să și văd cum se coase și asamblează o frumusețe de ie. Uite, de exemplu, știai că ia nu are cusături, îmbinarea realizându-se din croșetă? Nici eu nu am știut acest amănunt. Dar a fost extrem de interesant să îl descopăr urmărind două mâini dibace care împungeau și răsuceau cu așa o viteză, încât a trebuit să o rog să se oprească pentru poză, că toate îmi ieșiseră mișcate:))))

2

3

Ce costume și ce ii am văzut, nu vă spun… Doar vă arăt! Care mai de care, de-ți luau ochii. Poftiți, poftiți, că și eu am poftit la ele!

4

5

6

7

8

11

Românul, cum e el ospitalier, te pune și la masă, iar restaurantul La Bordei (mulțumim, doamna Cristina Profeanu!) s-a ținut de obicei. Demersului culinar i s-au alăturat mezelurile „meșteșugite” de cei de la Meșteșugari de Gusturi (căutați aceste produse care NU sunt îmbibate de apă și sare!), iar modul de prezentare a fost desăvârșit de microplantele de la Microgreens.

9

10

Premiile tombolei

Din respect pentru gastronomia românească și ie, ca simbol al valorilor tradiționale românești, evenimentului i s-au alăturat Optimashop și Ciserom SA Sebeș. Asa se face că dacă tot am ie made in China, măcar am șosete de inspirație populară, 100% românești!

12

eu

Bine-bine, dar mi-a dat link către mine!

RySalut dragostea mea nu inteleg ce vrei sa spui… Intreaba-ma tot ce vrei sa stii despre mine si iti voi raspunde dragostea mea. Imi pare rau ca nu au raspuns la textul dvs. mai devreme au fost ocupat la locul de muncă amintiti-mă am și sub om acopera armata.

(Era mult după miezul nopții, îmi pierise pofta de caterincă. I-am dat Like, numai să nu-l pierd, că mai aveam treabă cu el, dar după un somn bun.)

Salut iubirea mea ce mai faci?

Dorm! Aici e ora 1 noaptea!

Oh, asta inseamna ca e tarziu acolo. poti sa vorbesti cu mine sau sa vorbim maine. Bine noapte buna dragostea mea dormi bine te iubesc.

(Du-te la balamuc de terminat, că mi-e lene să-mi mai deranjez imaginația!)

(11.47)

Bună dimineata buna, cum îmi faci draga mea?

Bună dimineața prânzului, amorezul meu ghebos! Cum să-ți fac, mărunt și adânc, până la citoplasmă, până faci icter.

Oh drăguta dragostea mea … cum e noaptea ta? Am avut o noapte frumoasa visand despre tine. Vreau sa te apropii de mine ca o singura familie.Vreau sa fii femeia pe care am vazut-o in fiecare zi inainte de a merge la munca si inainte de a merge la culcare. Te iubesc atat de mult copil

Ce frumoooos! Noaptea mea a fost furtunoasă pentru că un tip din spital, din salonul alăturat, I.L. Caragiale, a țipat toată nopticica și n-am putut să pun geană pe geană. Făcea repetiții. Stai liniștit, sigur că o să mă apropii de tine, poate chiar periculos de mult, singura și unica familie mormonă care îmi ești. Pentru că te iubesc fără limită de viteză, pe bandă continuă, ca și cum ai fi lat în mijlocul drumului. Mă bucur nespus să fiu copilul tău etern, pentru că asta înseamnă că o să mă ștergi la cur dimineața înainte să pleci la muncă și seara înainte să mergi la culcare, cum bine ai punctat. Îți promit o viață lungă, fericită și parfumată, iar răsplata mea pentru toate acestea să-mi fie Bepanthene.

OMG acest lucru este uimitor, nu am vazut niciodata o femeie asa de creativa tu. Te iubesc in fiecare zi, tot ceea ce aud inauntrul meu este: „Meriti Mai bine, „Meriti mai mult”. Dar, in fiecare zi te iubesc din ce in ce mai mult. eu Mă innebuneste pentru ca stiu ca e adevarat, vreau doar Voi si intotdeauna voi fi mereu acolo pentru voi, prin binele Ori si rau, Te iubesc cand parul devine gri. Inca te voi vrea daca tu Castiga o greutate mica. Felul in care ma simt pentru dvs. va fi intotdeauna acelasi, Atata timp cat dragostea ta nu se schimba. Ai inima mea pentru totdeauna Te rog cu grija… sarutări si imbratisari

Ești minunat și îți voi demonstra că am o creativitate nemărginită. Coincidență sau nu, părul meu tocmai a devenit puțin albastru după decapaj și nuanțare. Despre ce greutate mică îndrugi tu acolo? Sunt eu grasă?! Vrei să slăbesc pentru tine? Voi găti de acum înainte numai cu glucoză perfuzabilă de dragul tău, ca să-ți îndeplinesc dorința perversă. Pardon, ascunsă.

Dragostea mea nu vreau sa pierzi nimic pentru mine. Te iubesc asa cum esti acum baby. In mine draga veti gasi cel mai pasionat, iubitor si romantic om pe care l-ati intalnit vreodata. Exista foarte putine promisiuni in viata, dar acestea sunt una dintre ele! Romancesul este cheia fericirii mele si a inimii si a sufletului meu! Scumpo arati divina! Daca as fi prezentat fotografia ta in ceruri, Atat de multi ingeri isi vor ascunde fata in rusine pentru ca tu esti cel mai bun. A facut domnul. Tu mi-ai facut cel mai bun si cel mai fericit om, numele meu Va fi in curand in cartea de ghicit ca cel mai fericit om din lume Intreaga lume, si ati facut-o posibila.

(Secătura a trecut la exerciții mai grele, a luat cu copy/paste o frază, aia cu fotografia în ceruri. E destul de corect scris. Până la un punct. Nu pare să fie prin Google Translate. Mă simt trădată și încep să-mi pierd interesul. Dar #rezist:))))

Păi chiar că să le fie rușine îngerilor ălora care umblă cam dezbrăcați și fâlfâie din aeroplanele alea de aripi. Mai lasă și fulgi pe stradă, de-au făcut mizerie în toată Zurlandia. Și eu sunt foarte romantică, sper că ai observat. Îmi tropăie romancesul prin vasele mari, mici și, în general, emailate. Te iubesc mult. (Merci, Cristina!) Dar am văzut în profilul tău că ești căsătorit. (Merci, Gabriela!) Mă amăgești?

Da dragostea mea am postat eu sunt casatorit pentru că nu vreau doamna afara aici pe Facebook sa ma deranjeze … adevarul este ca nu sunt casatorit nu tu vreau sa ma casatoresc cu dragul meu

Oh,m-am speriat și a trebuit să te scuip între ochi. Ce bine că nu ești căsătorit!

Dragostea mea … de cand mi-am pierdut viata, nu am fost in nici o relatie. Au fost ranite de atatea ori de catre doamne … asa ca vreau sa-mi promite ca nu ma vei rani pentru ca. Daca ma ranesti, ma voi ucide. Promite-mi ca nu ma vei rani vei fi langa mine iubesc atat de mult te iubesc. Dragostea unui om nu poate fi satisfăcuta numai de frumusete; Esti mai mult decat Frumos si de aceea te iubesc! „Daca aș avea intreaga lume sa scriu pentru a exprima cat de mult te iubesc, Nu s-ar potrivi toate, aaa ca a trebuit sa spun doar cele trei cele mai importante Cuvintele din I LOVE YOU mi-e dor de tine

Hello baby de ce nu raspunzi la textul meu. Te-am supărat pe iubita ta?

Nu heruvimul meu, nu m-am suparat. Am dormit pentru ca aici în spitalul de oase în care sunt internată mi-au moșmondit o injecție cu zămârcă de corcodușe, apoi mi-au dat o pastilă de AFI Cotroceni și am adormit. Sunt niște medicamente foarte puternice. Dar cât am dormit te-am visat și eu. Se făcea că te târai prin mocirlă și mă implorai să îți dau un troc cu lături. Ți-am dat pentru că tare îmi ești drag. Și când te priveam, vedeam salam Pontic. Spune-mi acum câți ani ai și cum ți-au tăiat femeile inima (dacă pe lung sau transversal) de-a lungul vieții și tu, panaramă de om, ai supraviețuit. Să știu cât de temeinic te vei ucide. Sinuciderea nu-i de tine, viteazule!

Mi-am pierdut sotia de 7 ani din nou. acum de atunci am rămas în acest cuvant aloe doar cu fiica mea. Sunt fericit sa stiu ca ma iubesti inapoi in acelasi mod pe care il fac si care arata ca suntem intampinati sa fim impreuna pentru totdeauna. Nimic nu poate veni intre noi in aceasta lume sunteți singura doamna pe care o voi iubi si voi fi cu tot restul vietii mele

De când a murit bărbată-meu și eu am rămas când în cuvântul coriandru, când în hasmațuchi. El era puțin musulman, am uitat să îți zic. Așa. Dar mereu am tras nădejde că vei apărea tu din ce are Glina mai adânc sau Protan mai puturos, și mă vei salva. Iar întampinați o să fiți numai tu și mă-ta, dar mai cu seamă tu. Dar ce boală avea femeia ta? A adulților sau a copiilor?

Da, si eu sunt fericit ca ati intrat in viata mea, de cand m-am intalnit, singuratatea mea acum se intoarce spre fericire, pentru ca tu esti femeia visurilor mele. draga. Sotia mea moare in proces. De a da nastere celui de-al doilea copil, apoi am fost in misiune in Iran,

Oh, Doamne, ce trist! Nu a putut fi salvată cu Dulcolax? Iar procesul în care s-a prăpădit era civil sau penal? Cât de rău îmi pare pentru tine că puteai să te înmulțești, împarți și extras radical. Liber. Free, înțelegi?!

Este bine sa ajungem la viața. A fost dureros. Si a fost o experienta rea. I de cand am fost in singuratate de cand am pierdut-o. Rugandu-ma lui Dumnezeu sa-mi dea o femeie care sa ma iubeasca si sa-mi iubeasca fiica ca a ei. Acum ca te bine in viata mea. Sper ca munca sa va impartaseasca va pastra intotdeauna dragul meu mai bun Promitei ca nu-ti va rupe inima si te voi iubi acum pana la sfarsitul veacului, tot ce vreau este fericirea si fericirea pe care au spus-o este cheia vietii lungi.

Eminul meu iubit, esti foarte talentat. Dar când ai ajuns la viață – cum susții cu îndârjire – ai semnat condica de prezență sau măcar ai victor pontat? Că sfârșitul veacului se apropie și o s-o iei în mână. Și o s-o ții strâns până i se bulbucă ochii, secătura mea. Acum că te așa și așa în viața meu:)

Spune-mi regina ce-ti place la un barbat? Esti acolo draga?

(Și după asta, poooc, se prăbușește lumea mea)

Salut de ce ai mers să postezi peste conversație. (Cimpanzeul îmi trimite și link, de parcă eu nu știam unde mi-e blogul și articolul)

https://laurabogaciublog.wordpress.com/2017/06/21/neaparat-trebuie-sa-l-salvez-pe-soldatul-ryan/ Sa trebuit sa fie intre noi doi ca dragoste nu publica. Nu-i post din nou nu-mi place ok .. ai o zi frumoasa

Eu împărtășesc fericirea cu prietenele mele. Te deranjează?

Dar copilul poate auzi fericirea cu prietenul tau nu conversatia ta nu-mi place. Nu-i asa ca nu sa intamplat așa cum am spus

Băi babuin dezordonat, hai să-ți spună ție regina cum stă treaba, dar în așa fel încât să te ajute Google să pricepi exact. Tu infractor. Prost, noapte. Femei Zurlandia deștepte, prins tine scris Nigeria. Spus tu misiune Iran, Khabul, spus tu trait America, spus tu nascut Belgia, o armata, vaduv, dragostea, frumos, relatie, caca moale la tine la bot. Eu distrat, fericire. Prieteni la mine lesinat ras. Tu mancat in cur, tu vinovat, tu platit.

Epilog

Vreau să îi transmit tipului cu ale cărui poze și-a ”decorat” profilul Facebook terminatul ăsta de-și zice Ryan Francis Emmy, că și eu îl iubesc pe Moș Craciun și animalele. Și că îmi pare rău că un tâlhar se folosește de imaginea lui. Aaaaa, și mi-am adus aminte încă ceva: prin iarnă mi-a trimis o cerere de prietenie un alt ”american”, care la profil avea poza luuuuuui… Cristian Ciocan, fostul purtător de cuvânt al Poliției Capitalei. Am râs de m-am prăpădit, m-a blocat instantaneu. Dar, sincer, de Ciocan nu mi-a părut chiar rău:)))))))))))))))))

Am mai și promis în baza lui…

Cristina mi-a atras atenția că nu sunt deloc tandră cu el, că sunt distantă. Așa că în seara asta schimb registrul. Fata până la urmă îmi vrea binele, nu?! Când îmi pierdusem orice speranță, dimineață a început viermele să miște:

Oh da, am sentimente pentru tine prima dată când te-am văzut, pentru că ești o femeie frumoasă pe care mi-ai tăiat inima. Și când te-am văzut prima oară, n-am vrut să recunosc. Dar încerc să mă lupt cu sentimentele pe care începusem să le simt despre tine. I canint thats de ce te-am adăuga înapoi după 4 zile am văzut profilul dvs. fb. Să știu că vreau să te fac femeia specială pe care mi-o dau mereu inima. Trebuie să mărturisesc că sunteți în inima mea întotdeauna, chiar și în timpul misiunii mele mereu mă gândesc la tine. Când nu-mi spui noapte bună, nu mă mai dorești. Rugăciunea mea noaptea trecută a fost acea speranță că te simți la fel ca mine. Cum a fost noaptea ta Laura Bogaciu?

(Am plecat la servici, aveam câteva treburi de rezolvat, deci l-am lăsat să fermenteze ca socata. Totuși sunt îngrijorată pentru el și furioasă pe mine pentru imprudența de a-i fi tăiat inima omului…)

Buna mai esti acolo?

Scuze, sunt la control. La medic. Îmi verifică presiunea în pneuri că nu mă simt prea bine. Dar te iubesc și eu.

Bine miere sa aiba grija de tine (Mi-a trimis un GIF, o inima care pulseaza.)

(După câteva ore. Destule.)

Fluture dezorientat, toată ziua m-am gândit la tine. Ești bine? Ai băut apă?

Hello baby. Da, am avut apă. Mi-e dor de tine pentru mine, ca și cum ne cunoaștem de ani de zile. Nu pot să nu mai mă gândesc la tine dragostea mea cum merge ziua ta? Te iubesc Laura Bogaciu

Te iubesc, Ryan Francis Emmy. Ești frumos de tot și semeni tot mai mult cu maestrul Dichiseanu la senectute. Când rămâi fără apă să îmi spui să-ți trimit. Am o rezervă secretă pentru persoane speciale ca tine. Dar nu mi-ai spus nimic despre viața ta infectă. De ce ești singur sub soare? Și fără pălărie.

(A trecut mult timp, nu îmi răspunde, iar eu le-am promis fetelor un regal în noaptea asta. Forțez.)

Văd că nu vrei să îmi răspunzi, ceea ce poate produce în mintea mea o furtună celulară de mare anvergură, și asta e grav de tot. Am crezut că am întâlnit matahala potrivită, dar se pare că nu am noroc la Șeptică.

(Mă plictisesc așteptând. I-am acceptat cererea de prietenie și i-am dat Like la toate pozele, că oricum nu sunt multe. Așa trebuia, nu?! Să arăt că îmi pasă! Am pregătit și eu niște poze, în caz că îmi cere. Îi spun ca singurele pe care le mai am sunt cele cu răposatul meu soț, din vremurile noastre bune, când aveam părul lung și blond. Vă asigur că și vouă o să vă placă. Foen. Drot.)

Tu chiar ai pus stăpânire pe valvele mele și mi-ai contorsionat aorta de nu mă pot dezlipi de calculator!

(Tot nimic. Iau decizia să îi trimit emoticoane timp de 15 minute fără întrerupere, să-l scot din minți. I-am trimis cinci bucăți și m-am  plictisit. Am verificat și nici măcar nu e online:)))) Îmi pare rău că v-am amăgit, că ați așteptat în seara asta un episod furtunos. Mi-e somn. Mai încercăm mâine.)

Neapărat trebuie să-l salvez pe soldatul Ryan!

Conștiința a urlat în mine, asurzitor. N-am putut să mă fac că nu o aud. Încă nevindecată de trădarea lui, încă îndurerată de pierderea lui, am realizat într-o clipă că a trecut un an. De fapt un an și o lună. Sau și două luni. Sau poate trei, cine mai știe exact. Timpul rănește, timpul vindecă… Îi sunt datoare pentru clipele de extaz, chiar dacă puține și scurte. Mi-am recunoscut că îi sunt datoare. Și că niciun parastas de un an nu poate fi mai potrivit decât cel de față. În amintirea lui. În amintirea lui, acum, după un an de când m-a cucerit cu acel Google translate, e timpul să îl omagiez. Și cum îl văd în fiecare bărbat, e bun și Ryan ăsta.

Ryan

Salut cum faci mulțumiri pentru acceptarea cererii mele de prietenie.

(Treaba e că nu i-am acceptat cererea, dar iaca pot conversa cu el:)))) Eu le fac discret, adică finuț de tot, să nu se simtă omul de căcat, prieten drag.

Îmi pare rău că nu vreau să vă deranjez prin trimiterea cererii dumneavoastră

Nu mă deranjezi. Lasă cererea la secretara mea că o semnez după întâlnirea cu clientul.

Bine mulțumesc ce faci

Sunt în spital, am avut un accident de mașină vascular.

Oh îmi pare rău să aud asta sper că te îmbogăți acum

Da. Ca broasca de păr. Pubian.

Bine unde locuiești vorbești engleza?

Locuiesc în Zurlandia. Orășel de provincie.

Cum este vremrea acolo. Nu auzit de țara asta înainte

Asta pentru că ai avut otită sau oreion în copilărie. Poate o să auzi înapoi. Plouă rău aici. La cererea președintelui nostru, Mirela Retegan.

(Ce să vezi, mi-a pus un LIKE!)

Nu ai cap ca să știi că locuiesc în țara ta… ești căsătorit?

Un cap în gură cu plăcere ți-aș da ca să văd cine s-ar băga să-ți facă hemostază. Sunt văduva veselă.

Tu ești văduvă

Da. L-am ucis pe netrebnic într-o încăierare aprigă. Acum 6 ani. La Podul Înalt.

Oh dragul meu de ce l-ai omorât ce s-a întâmplat?

I-au cerut niște țigani ceasul de la mână, el nu a vrut să îl dea, m-am băgat între ei, i-am fript una la clopoțel și aia a fost. Țiganii sunt acum la închisoare, în Pakistan.

Și unde te-ai dus și acum la închisoare?

Nu eu! Țiganii.

Bine dragă trăiești singur? Sau locuiți îimpreună cu copiii dvs?

Copiii mei sunt la părinții din partea lui, de pe dreapta, cum mergi spre Popa Tatu. I-au câștigat la proces. Au susținut că eu sunt iresponsabilă și nu am condiții pentru ei. Nici fizice, nici de creditare. Și mai am și epilepsie, boală numită ”Ucigă-l toaca”.

Bine să îmi spui cum e ziua ta. Te-ai dus la muncă azi?

Sunt în spital. M-am zvârcolit toată ziua. Am făcut o criză comițială din cauza lui Liviu Dragnea.

Bine dragul meu de ce ești speriat? Ai rănit pe cineva?

Nu, nu. Doar mie îmi fac rău. Mă automutilez miercurea. Îmi pun silicon în țâțe, botox în buze, acid hialuronic în pleoape și gene false 11D, Liceul Bolintineanu. Și mi se face rău pe stradă la Favorit că nu e gata metroul din Drumul Taberei.

Oh draga mea nu trebuie să fii speriat bine. Oricand vrei să vorbești cu cineva sunt aici pentru tine bine.

Îți mulțumesc mult, puțin, potrivit. Fără zahăr, fără lapte.

Când locuiești în spital?

Nu știu exact. Chiria e platită pe toată luna iunie. Sunt pe perfuzii cu Lacrima lui Ovidiu și fac inhalații cu Rothmans. Poate luni îmi dau drumul ca să mai cumpăr.

Bine ce faci pentru a trăi?

Tot ce fac eu, fac bine, temeinic, nu așa… de mântuială. Când dorm – apăi dorm, când mănânc- mănânc și când mă distrez nu mă întrece nimeni din Federația de atletism.

Ce fel de muncă faci?

În folosul comunității. Sunt cimentatoare.

Ce vrei să spui?

Orice. Că e meseria mea.

Dați-mi voie să fiu mai educat, nu înțeleg cu adevărat slujba ta, mă poți face să înțeleg?

Între Vecernie și Utrenie e slujba mea. Dar este minunat că pui preț pe educație. Cea sexuală și cea financiară sunt extrem de importante în sinergia faptelor cotidiene și în infrastructura mondială. Bravo ție! Eu sunt contabilă la o firmă de ciment strălucitor.

Vrei să spui că lucrezi în cimentplant.com care este frumos. Sunt din Belgia și locuiesc și muncesc în America lucrez cu o organizație naționala unită ca o armata

Știu că ești frumos, trăiești periculos, mi-ai întors viața pe dos, măi Flocea. Tot într-o organizație din asta unită în cuget și mai ales simțiri am lucrat și eu prin 2012. Plantam panseluțe, gura leului și bășina porcului în ciment stralucitor.com. Tu mă iubești pe mine vreun strop?

V-am spus că parcă-s blestemată. Cum am deschis subiectul ”Iubire”, a amuțit. Dacă îmi răspunde, vă zic. Mâine sau niciodată. Acum sunt copleșită de tristețe. Mă duc să bag o mașină la spălat. Cu Ariel PODS.

PS. Vă las print screen-ul ăsta ca dovadă. Anul trecut unii au crezut că am inventat conversația.

printscreen

Nu cu vorbele se construiesc școlile. Cu mâinile!

Anul trecut, cam tot pe vremea asta, mergeam pentru prima dată cu cei de la Procter&Gamble și de la Habitat for Humanity România, undeva pe lângă Ploiești, ca voluntar, să construim case. Am și scris pe blog la vremea aceea, că tare mândră am fost să învăț cum se pune parchetul. M-au invitat și anul ăsta, treabă care chiar m-a bucurat. Și tot cu bucurie l-am reîntâlnit pe Alex, de la habitat for Humanity România, ”starostele” de șantier, băiatul ăla calm, calculat și ferm în indicațiile pe care le dă voluntarilor. Și grijuliu. Foarte grijuliu. Deși are doar doi ochi, ca toată lumea, nu știu cum se face că vede tot, peste tot, nimic nu-i scapă, deși pe șantier e furnicar. Și de data asta a observat că nu am pensulă și stau de mă uit în gol ca tuta. Mi-a făcut imediat rost de una. Și de data asta a observat că mi-am dat jos casca de protecție înainte să părăsesc șantierul, ceea ce contravine normelor de protecție a muncii. Îmi era cald, Alex! De aia am dat-o jos!

Dacă anul trecut am pus întâi osul la treabă și după aceea i-am cunoscut pe beneficiari, de data asta a fost invers. Întâi am mers la beneficiari și apoi pe șantier. Carevasăzică am mers la Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” din Urlați, la elevii unei clase a IX-a, cu profil tehnic, în care se pregătesc viitori electroniști-automatiști. Cum mirosea tare a vacanță de vară, nu știu cât de fericiți erau ei să primească vizita noastră, bașca și faptul că aveam cu noi niște vedete. Inutil să mai zic că aveau emoții cât Catedrala Neamului de mari, pentru că era musai să ne prezinte niște invenții de-ale lor făcute cu mânuțele lor, cu priceperea lor. Și premiate la oarece concursuri. Noroc cu Hienă (Șerban Copoț de la Animal X), că fiind atât de deschis și de prietenos, i-a detensionat imediat pe copii. Așa că ne-au putut arăta și explica funcționarea roboțelului, mașinii de spălat podele și caruselului. Cum ziceam, construite de ei. Ei bine, copiii ăștia nu au o clasă în clădirea liceului. Învață într-un container, plasat aproape de terenul de sport. E drept, containerul este amenajat de arată mai bine decât multe clase din școli bucureștene. Muuult mai bine. Și are și aer condiționat, firește.

masina de spalat

În a patra (sau a cincea?) bancă din rândul de la ușă stă Rodica. Elevă. O privește vrăjită pe Carmen Brumă. Carmen observă și îi zâmbește. Rodica se rușinează că a fost surprinsă și, stânjenită, își mută privirea. Puștoaica e oacheșă și s-a fardat pentru evenimentul ăsta. E și rujată. Cârcotașă cum sunt, o judec. Doar în gând. Foarte urât din partea mea. Fata asta, la 15-16 ani ai ei, face chestii cu circuite electrice, cu leduri, cu motorașe. Eu mă scap și dacă trebuie să schimb un bec. Chem un prieten. Și dacă sar siguranțele chem pompierii.

Rodica

Terminăm vizita la liceu, mergem pe șantier. Câteva zeci de metri mai încolo, unde se lucrează la extinderea liceului. Acolo, respectându-și angajamentul față de comunitatea locală din Urlați (unde compania are una dintre cele mai moderne fabrici de produse pentru îngrijirea părului), P&G sprijină financiar construirea unei săli de clasă pentru puștii care au învățat tot anul în container și au adus premii. Iar angajații companiei, în mod voluntar, vin și pun cârca la treabă, așa încât în septembrie, când începe anul școlar, ăia mici să se poată muta aici.

muncind

fiare

Asta înseamnă sprijin real pentru educație. Părerea mea. Nu vorbele ălora de behăie pe la televizor până li se umflă nările și bojocii. Da?! E o vorbă, nu știu cine a zis-o, cum că ”Cuvântul zidește” Nu și în cazul ăsta. Școlile nu se construiesc din vorbe goale! Ca să nu mai spun – adică de ce să nu spun, ba spun! – că P&G le acordă burse celor mai buni elevi, susține participarea acestora la concursuri regionale și naționale, oferă oportunități profesionale în cadrul companiei.

Pe șantier, îmi iau treaba în serios. ”Mă cer” la dat cu lac pe niște plăci OSB, cu gândul că atunci când m-oi sătura trec la bătut cuie. Învăț „lecția”: strat subțire și uniform pe o parte, întors placa, pensulat și pe partea cealaltă, luat placa și dus mai către fundul curții, pus patru bare de fier forjat între straturile de plăci, să nu se lipească, să se usuce. Treaba cu dus plăcile la uscat o facem eu și Carmen. Eu – ca să mai slăbesc, ea – că are condiție fizică. De încurajări și galerie se ocupă draga de Paula Rusu. Reale probleme medicale nu-i permit să facă efort, dar faptul că a venit este dovada că îi pasă. Și nici asta nu-i puțin lucru.

car placa

N-am numărat câte plăci am uns cu pensula și cărat. Că nici nu mă interesa. Cum nu mă interesa nici că balerinii mei roșii erau grei de cât noroi aveam pe ei. Alex-vede-tot mi-a făcut podeț dintr-o scândură, dar deja reușisem să mă năclăiesc ca porcu’. Îmi era foarte sete. Și puțin foame. Le-am rezolvat pe amândouă. Pe una cu o sticlă de apă, pe cealaltă cu o masă la Conacul Dintre Vii, oferită de P&G. Un loc liniștit, cu mâncare bună și normală, nu din aia la care te uiți și te întrebi ce-o fi.

conac

butoaie

Un loc în care mi-am permis o bucurie a copilăriei: să mănânc cireșe direct din copac, sa privesc un fluture într-o tufă de lavandă.

cirese

lavanda

Și să mă gândesc că, deși contribuția muncii mele a fost mai mult simbolică de data asta, niște voluntari cu adevărat implicați continuă treaba pentru ca la toamnă copiii ăia să se mute într-o clasă nouă. Și că, pentru efortul lor, le sunt datoare cu acest articol pe care îl consider contribuția și felul meu de a le mulțumi.

grup

Namaste, ficatule!

Nu mai fusesem de multă vreme la Muzeul Satului, așa că invitația la un eveniment care avea loc acolo, în aer liber, nu mi-a picat deloc rău. Doar că în ziua aceea eram așa de obosită și îmi era atât de cald încât pentru o fracțiune de secundă mi-am dorit să îmi fi notat greșit și să fie vorba de 16 iulie, nu iunie. Nu notasem deloc greșit, era foarte corect, așa că am mai tras o porție de transpirație în două mijloace de transport în comun visând la răcoarea de la muzeu.

Poate nu știați, dar săptămâna trecută a avut loc acolo un Festival al culturii indiene – ”Namaste”, care din câte știu nu este la prima ediție (e la a noua, am citit acum în comunicatul de presă). Păcat că anul acesta nu a fost suficient mediatizat, dar acesta este un subiect pe care nu am nicio intenție să îl dezvolt.

Despre cultura indiană nu știu decât ce am apucat să văd prin filme, în copilărie, când erau la mare modă. Știu că le au cu dansatul și cântatul, știu că se îmbracă foarte colorat (și asta îmi place la nebunie) și mai știu că mâncărurile lor se prepară cu poate cele mai spectaculoase condimente. Ceea ce, de asemenea, ador. Ah, da, și mai știu că foarte multe vedete de la noi s-au îndrăgostit – în exoticele și excentricele lor vacanțe – de țara aceasta a contrastelor. În special Iulia Vântur. Dar ea nu de țara ci de tipul ăla care contrastează cu ea. Eu m-am îndrăgostit, cu mult înaintea lor, mai mult de nevoie decât de voie, de Liv 52, un hepatoprotector al firmei Himalaya. Și bine că mi-am amintit, să mă duc să-mi înghit comprimatul de seară. Că trebuie luate două pe zi.

Gata.

Nu știu dacă yoga sau pilates s-au născut în India, dar presupun că da. Aș fi putut căuta cu ajutorul Sfântului Google, să mă dau mare atotștiutoare, dar mi-e cam lene. Și nu numai în acest moment ci cam în general, în felurite împrejurări. Păi dacă mie îmi e lene să mă documentez, de practicat nici vorbă. Fetele-drăguțele de la Galeriu&Partners Public Relations care m-au invitat la eveniment m-au îmbiat cu o ședință de pilates în aer liber, sub îndrumarea Cosminei Grigore (tipa arată bine rău!), însă am ales doar aerul liber și calitatea privilegiată de spectator profund pasiv. Și grozăvia aia de limonadă cu ghimbir pe care ne-au servit-o.

Scopul orei de pilates a fost acela de a oferi participantelor prilejul de a testa produsele gamei de accesorii de wellness Ayurvida ale companiei Prisum International Trading. Sunt sigură că fetele, colegele mele, le-au apreciat în cunoștință de cauză, că doar le-am auzit de-a lungul anilor că se mai duc la sală să facă pilates… Numai eu, cam comoda din fire, prefer poziția pilones:)))) Mai cred că și printre voi sunt destule interesate de aceste tehnici de concentrare, control și relaxare (na că până la urmă tot a trebuit să dau search, să aflu și eu ce-i cu pilates ăsta), așa că ce vă pot oferi eu sunt niscaiva informații despre aceste produse.

Dragelor, astea care căutați armonia dintre minte și trup (la mine în veci n-o să fie pace între ele!), vedeți că găsiți o grămadă de chestii drăguțe și mai ales folositoare pentru voi: covorașe, genți pentru covorașe, perne cilindru, rectangulare, zafu sau zabuton (vedeți că astea sunt mișto, pentru că sunt umplute cu ingrediente naturale – bumbac și coji de hrișcă și sunt decorate cu broderii indiene), saltele shakti (să mă îmbogățească Shiva&Vishnu&Krishna dacă știu ce-s astea) sau irigatoare nazale. Am primit și eu unul din ăsta cadou și am crezut că e Lampa lui Aladin. Mă jur că habar nu am avut că există irigatoare și pentru găurile din nas… Probabil că o să îl folosesc la iarnă, la vreo răceală țeapănă. Până atunci stă în bibliotecă, la vedere, să mă întrebe fraierii de musafiri ce e și să mă dau eu deșteaptă când le explic că trebuie să tragă din ea pe nas soluție salină. Aha…

covoras

geanta covoras

perna cilindru

perna reclangulara

Ayurvida_perna zafu_gri cald

zabuton

saltea shakti

irigator

Am stat cumințică până la finalul orei de pilates făcând yoga cu privirea după mișcările colegelor mele.

Așa am avut ocazia să aflu că orice practicant are datoria, la sfârșitul orei, să le mulțumească tuturor organelor care au participat la acest exercițiu de armonie: inimă, ficat, rinichi, chiar și uter…

fetele

Eu însă îi mulțumesc mai cu seamă lui Liv 52 pentru că îmi protejează ficatul, iar el mie că nu l-am supus la vreun efort. Namaste! Ceea ce se traduce în ”Mă închin în fața ta”.

LIV

O zi pentru viață.O viață pentru recunoștință

ASTA

Eu cred că, în fiecare clipă, Dumnezeu aude miliarde de cereri. Pe unele le împlinește, pe altele nu, iar pentru o bună parte dintre ele doar amână împlinirea. Cel mai greu să refuze cred că îi este atunci când o femeie îi cere un copil. Câteodată și pe ele le amână, din El știe ce motive. Dar oamenii insistă să-L roage, și tot insistă. Și atunci – cred eu – aprobă cererea și pune împlinirea ei în mâinile altor oameni, cu care, prin care, lucrează. Oamenii ăștia de care zic se numesc medici. Specialiști în infertilitate. Vi se pare cumva că exagerez, că arunc cuvinte mari și că vreau să țintesc în inimi cu ele? Căutați un cuplu care a avut această cerere timp de mulți ani și care, în sfârșit, ține acum în brațe un copil. Sau doi. Sau trei. Întrebați mama și tatăl despre cum a fost drumul, cine i-a ascultat, cine i-a însoțit, cine i-a sfătuit, cine i-a sprijinit, cine i-a mângâiat, cine i-a îmbărbătat, cine le-a dat putere și cine i-a împlinit. Și-apoi să-mi spuneți.

Anul trecut, pe 15 iunie, de Ziua Internațională a Fertilității, la Atena, pe Stadionul Olimpic, am văzut câteva mii de astfel de cupluri. Este ziua în care se sărbătorește viața care le-a intrat în viață. Am fost printre ei. ”O zi pentru viață”. Acolo, printre cupluri venite din multe alte țări, erau și români de-ai mei. Români care au bătătorit drumul spre Atena, spre Clinica Genesis, mereu și mereu cu aceeași cerere: un copil.

Anul trecut, acolo, la Atena, cu mine era și Alexandra. Ziaristă și ea. Pe holul Clinicii Genesis – pe care o vizitam -, în timp ce colegii luau declarații și filmau, mi-a mărturisit că, în sfârșit, este însărcinată. Aștepta asta vreo de zece ani. În ultimii doi venise aici, lună de lună, cu aceeași speranță. Iar speranța era acolo unde, instinctiv, ținea mâna în timp ce vorbeam.

Alex anul trecut

Alexandra, în delegația de anul trecut, de la Atena, în vizită la o cramă. Sophia era mică-mică-mică, în burtică.

Duminica asta, după un an fără câteva zile, m-am reîntâlnit cu Alexandra. Și m-am întâlnit cu Sophia. 11 iunie, București, Parcul Herăstrău. Pentru prima dată și la noi, Ziua fertilității: ”O zi pentru viață”. Sophia este unul dintre cei peste 1200 de copii concepuți în Grecia și născuți în România, în ultimii trei ani. Între timp Genesis a deschis o clinică și la București, dar sărbătoarea este pentru toți copiii născuți ca urmare a procedurilor de fertilizare, indiferent în care țară s-au petrecut ele.

manaila cu bbe

Alexandra și Sophia anul acesta, la București, la Ziua Fertilității

Sophia și toți ceilalți copii cărora le-a fost dedicată ziua de duminică l-au întâlnit de doctorul Konstantinos Pantos de la clinica din Atena. Și pe doctorul Andreas Vythoulkas, de la cea din București. Și unul, și celălalt, sunt colaboratorii lui Dumnezeu, despre care scriam la începutul articolului. Și Sophia, și multi dintre copiii veniți la petrecerea lor din parc, sunt prea mici ca să înțeleagă cine sunt cei doi bărbați în cămăși albe care îi iau în brațe, îi strâng la piept, îi sărută pe mânuțe sau obrăjori și le zâmbesc cu ochii plini-plini de lumină și căldură. Dar știu preabine părinții. Și probabil că peste niște ani buni, când copiii de azi vor putea înțelege, se vor uita la fotografii și li se va spune ce reprezintă acești oameni în viața lor.

Pantos si Andreas1

Pantos si andreas2

Alexandrei i-a fost împlinită cererea. Chiar dacă a trebuit să aștepte zece ani. Însă mai sunt cereri la rând… Dintre persoanele foarte apropiate mie ar mai fi Melania. Are doar 27 de ani. Nu spune: ”Ei, dar e încă tânără, mai are timp!” Nu prea mai are. Pentru că Melania se confruntă cu menopauza precoce. Exact ca mătușa ei din partea mamei. Și a pierdut deja destul de mult timp până i s-a pus acest diagnostic, timp în care fel de fel de medici au bâjbâit căutând prin analize și RMN-uri cauza durerilor ei crunte de cap, a întârzierii cu lunile a ciclului menstrual, a insomniilor, stărilor de nervozitate și a tuturor celorlalte stări prin care trece și nu se recunoaște. Melania mea își dorește un copil și este îngrozită numai la gândul că e posibil să nu-l poată avea. A încercat să se gândească inclusiv la varianta adopției, dacă tratamentul pe care îl va urma la recomandarea endocrinologului nu își va produce efectele. Mi-a mărturisit, cu sinceritate, că nu crede să fie în stare să adopte. Că le admiră pe femeile care fac aceast gest, dar simte că ea nu ar putea fi una dintre ele. Se teme ca n-ar putea iubi acel copil așa cum l-ar iubi pe cel sânge din sângele ei. Și că nu vrea să trăiască o viață prefăcându-se.

Ce nu știe Melania pentru că nu i-am spus ci am așteptat să citească aici, este că și speranța ei, în situația ei, este tot la Clinica Genesis. Acolo, o nouă procedură medicală (PRP) permite extragerea anumitor celule din sânge, prelucrarea acestora și injectarea lor fie în ovare (care astfel vor începe să producă din nou material genetic) fie în endometru (care se poate îngroșa suficient cât să poată permite implantarea embrionului). Sunt complicate aceste explicații tehnice? OK. Pe înțelesul tuturor: Melania și celelalte femei ”amenințate” de menopauza precoce pot deveni mame! Cum am spus și la început: dacă Dumnezeu vrea, dr. Pantos și dr. Vythoulkas fac acest lucru posibil.

gemeni

Bucuriile pot veni și la dublu!

Andreas cu doi baietei

Ia serviți de slăbiți!

dimineata

Prima dată le-am văzut la fosta mea colegă, Mona. Zicea că-s bune, dar eu nu credeam și nici nu aveam de gând să gust deși mă îmbia în fel și chip. Le spuneam cartoane. După ceva vreme am vrut să țin regim. Vreau foarte frecvent lucrul ăsta. Atât de frecvent că numai într-un ”vreau” o țin.

Știu bine că marele meu păcat este pâinea. Nu pentru că mi-ar plăcea foarte mult, dar simt că mâncarea înghițită fără pâine nu are niciun rost. Mai cu seamă mâncarea mea preferată, salata de roșii cu ceapă și brânză. Norocul meu e că măcar nu îmi place pâinea albă și mănânc neagră sau cu tărâțe (”Scândurica” de la Mega Image). Măcar atât… Deși, dacă mă gândesc la ce a zis dr. Alin Popescu, medic nutriționist sportiv, când vrem să slăbim aproape că nu contează ce mâncăm ci cât mâncăm și câtă mișcare facem pentru a arde caloriile îngurgitate. Dar asta e o discuție care îmi displace:)))) Și îmi mai provoacă și foame!

Într-o zi m-am dus la Lidl să cumpăr niște chestii. Nu de mâncat, pentru că nu mă dau în vânt după produsele lor. De fapt nici măcar nu știu dacă sunt bune ori ba, pentru că n-am cumpărat prea multe în cele cinci dăți în care am călcat pe-acolo. Mi se pusese pata într-o vreme pe niște cutii cu brânzică tartinabilă cu diverse adaosuri și pe cârnăciorii ăia subțiiiiiri și uscați. Îi cheamă ceva cu Piko-nu-știu-cum. Adică vedeți că în general mănânc de regim, da?! Ei, în ziua aia am dat ochii și cu pachetele de ”cartoane” ale Monei. Habar nu am ce marcă, știu doar că aveau ambalajul alb. Am luat două pachete, unul clasic și unul cu… nu știu exact cu ce, dar parcă erau cu busuioc. Pe ăla cu busuioc, cu chiu, cu vai, l-am mâncat. În vreo săptămână. Din celălalt pachet am luat o ”plăcuță” din aia, am scuipat, am luat un castron, am pus apă în el, le-am înmuiat bine și le-am dat vrăbiilor din grădina blocului. Să mănânce ele sănătos.

Acum le-am primit pe astea de la Finn Crisp. Pe bune, sunt foarte altceva. Am ales să desfac punga cu sortimentul Hi-Fibre. De dimineață mi-am făcut tartine cu icre și cu brânză. Alea din poză. Ei, cum să mănânc numai trei?! Mi-am mai făcut încă două. Cu brânză. Moartea mea. Mi-au ținut de foame până la șapte seara. Acum tocmai am executat și un bol de ciorbiță cu trei ”plăcuțe” (în poză sunt numai două, pentru impresie artistică, dar mi-am mai dat eu una, bonus). Altfel îți vine pofta de scris cu burta plină… Sunt sățioase de-adevăratelea. Și fibrele alea chiar lucrează. De micul dejun deja am scăpat.

ciorba

De când eram mică am rămas cu un obicei: ce-i mai bun, la urmă. Așa că abia aștept să ajung la pachetul cu alea cu coriandru! Și să mănânc o salată zdravănă de roșii, stropită cu ulei de măsline în care am pus astă iarnă usturoi și cimbru, salată la care aș fi făcut nevăzută o jumătate de pâine românească, dacă nu o aveam pe asta finlandeză. Și dacă după regimul ăsta mai și slăbesc… popor finlandez, rakastan sinua!

Să n-aud niciun comment: berea este aliment!

beri

Așa zic nutriționiștii și nu m-am găsit eu să-i contrazic. Întâi pentru că nu am pregătirea lor. În al doilea rând pentru că nu sunt pregătită să-i înfrunt pe consumatorii de bere. Mai ales pe ăia de cursă lungă și cu palmares. Păi cum să mă bag eu în discuții despre bere când nici măcar nu fac deosebire între două sortimente și pun gura pe ea de cel mult trei ori pe an (pe anul ăsta am băut jumătate de halbă acum două săptămâni, la Atena, dar asta pentru că eram într-o mare dispoziție, la o tavernă)? Ah, și să nu uit, am și eu o propunere de făcut, dar știu că nu o să mă asculte nimeni. De-a lungul timpului am observat că producătorii (cel puțin cei români) oferă cumpărătorilor variante tot mai XXL de bere. Unde mai acum vreo 30 de ani găseai bere numai la sticle de 500 ml, ușor-ușor au apărut cele de 1, 1.5, 2 și chiar 2.5 litri. E drept că există și o variantă ”în jos”, de 330 ml, la doză. Numai că și aia e prea multă pentru mine. De 200, maxim 250 ml de ce n-or face? Că mai mult de atât nu pot să duc nici dacă sunt în dispoziția dispozițiilor!

Dacă tot am cules niște informații de la conferința Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, vă împărtășesc și vouă câte ceva despre fiecare dintre cele trei obiecte de studiu. Cu ce să încep? Cu berea, nu?! Păi siiigur că da… Ia uite ce zice o recenzie științifică printre ai cărei semnatari se află și dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF ”Dr. Carol Davila”:

corina zugravu

  1. Băută cu moderație (330 ml/zi în cazul femeilor și 660 ml/zi în cazul bărbaților – nu mă înjurați pe mine, așa zic specialiștii! – berea poate face parte din stilul de viață sănătos al unui adult. Pe de o parte pentru că are un conținut redus de alcool – sau chiar zero -, iar pe de altă parte pentru că rețeta fabricării berii conține ingrediente naturale precum apă, cereale, hamei și drojdie. Mai mult, malțul și hameiul conțin antioxidanți și fibre solubile, iar drojdia asigură organismului un aport de proteine și aminoacizi esențiali, vitamine (toate din complexul B) și minerale. Dar acuși să nu credeți că nu puteți trăi sănătos și fără să consumați bere! Sau că o să fiți mai sănătoși dacă v-o faceți de prietenă.

  2. Este de preferat să consumați bere după ce ați mâncat. (Aici sunt eu un pic confuză: păi dacă tot e aliment…) Explicația oamenilor de știință este aceea că, pe stomacul gol, alcoolul este absorbit mai repede. Din moment ce eliminarea alcoolului nu depinde de factori care pot fi direct influențați, nivelul maxim de alcoolemie este mai ridicat atunci când băutura se consumă pe stomacul gol decât atunci când este consumată după masa. Eu când am băut ultima dată bere a fost în timpul mesei, cu saganaki și tzatziki. A mers…

  3. Berea, singură, NU ÎNGRAȘĂ! Așadar, băiete, pentru burta aia nu da vina numai pe bere. Mai contează și câtă torni, și de care, și cât mănânci, și ce mănânci, și câtă mișcare faci. Îl am eu pe unul în cartier (ne întâlnim dimineața, când ne scoatem câinii la plimbare) care bea bere cum beau eu apă (până și asta e o figură de stil!) și arată ca profilul de Oreo Thin. Așa că las-o jos că gâlgâie!

V-am zis de bere? V-am zis. V-am zis de sănătate? V-am zis. Să trecem acuși la nutriție, că am intrat în zona mea de confort!

Berea e afurisit de versatilă. Când eram eu mică maică-mea o folosea pe post de fixativ. Adică își monta bigudiurile și după aia, cu o bucățică de vată îmbibată în bere, le tampona pe fiecare în parte și lăsa să se usuce. Mirosea femeia ca o drojdieră, dar măcar buclele erau țepene. Acum aflu că berea este un aliment cheie în cele mai rafinate bucătării și că se prepară cu ea sosuri, se frăgezesc aluaturi, ba se fac și deserturi. Mai ales dintre cele care conțin ciocolată. Și nu numai că am auzit lucrurile astea, dar am și gustat!

Vrăjitoarea care a preparat niște chestii interesante – incluzând și berea – este Cristina Mazilu, fost jurnalist, acum retrasă într-o afacere proprie pe nume Mazilique Studio, unde frământă, coace, mixează, toacă, prăjește, frige, taie, asezonează și decorează. M-am gândit că o să vreți măcar să vedeți cum arată preparatele ei cu bere, dacă nu ați avut ocazia să și gustați. Poftă bună! Ia mâncați și voi niște bere!

mazilu 1

mazilu 2

mazilu 3

paine

preparate

prajitura

Ești sigură că e în siguranță?

afis

Din fericire (nu mi-e clar pentru cine:))) am suficienți ani și am trăit suficient de multe încât să pornesc de fiecare dată de la o povestioară personală, de care să leg unele dintre articolele de pe acest blog. Fix așa cum se va întâmpla și de data aceasta.

Copilul, bețivul și strecurătoarea

Era fiică-mea în clasa întâi. Maică-mea internată în spital pentru o intervenție pe coloană, eu la servici de dimineață și până seara târziu. În cel mai bun caz ajungeam acasă pe la șapte. Din nou din fericire, școala ei era la un bloc distanță de casă, așa că se întorcea singură fără probleme. Singura problemă era că în acea perioadă trebuia să stea singură până veneam eu. Asta se întâmpla în 96. N-aveam eu telefon mobil, d`apoi ea. Și nici fix. Într-o seară, când am ajuns acasă, am găsit copila în ultimul dormitor, cu ușa baricadată de două scaune de bucătărie, pe care ea, întinsă, cu pătura trasă pe cap, dormise. Mă vede și începe iar să plângă (era deja schimonosită la față) și îmi povestește că a fost cineva la ușă, că a bătut și a apăsat pe clanță, că ea a întrebat cine e dar nu a înțeles ce a răspuns, dar era o voce de bărbat.

– Și ceai făcut?

-Am țipat la el și i-am zis să plece.

i a plecat atunci, imediat?

-Nu știu când a plecat, că eu am început să latru lângă ușă, să creadă că avem câine. Și ziceam și ”Taci Bobiță, nu mai lătra! Să îl muști, da?!”

Deh, e fiică-mea, la ce să mă fi așteptat? Eu am bănuit cine fusese la ușă, dar spaima tot o trăsese, draga de ea. Cu vreo 3-4 zile înainte, de fapt într-o noapte, pe la 1 și ceva, cineva sunase la ușa, bătuse și chiar încercase să bage o cheie în broască. Povestea e lungă, nu am chef acum să o scriu pe toată, și a durat mai bine de două ore, pentru că omul pleca și iar se întorcea. Era un bețiv bătrân de la un alt bloc din preajmă, care locuia tot la parter și tot în poziția în care e apartamentul meu, și care de la atâta alcool vedea strada în oglindă pesemne, așa că a nimerit la mine. Vă spun numai finalul. Când s-a întors pentru a treia oara în aceeași noapte, încercând cu încăpățânare să intre în casa mea cu cheile lui și strigând la ușă ”Nuțicaaaaa, deschide fir-ai a dracu de curvă roșcată!”, l-am scos din bloc după următoarea schiță: cu mâna stânga îl țineam de umărul hainei de piele maro-ponosit (panarama mai și mirosea a urină, un crac al pantalonului era ud de sus până jos), iar cu dreapta îi ardeam la foc automat cu strecurătoarea roșie de email. Asta am nimerit, că debaraua cu vase e pe hol, chiar la intrare…

Încă o serie de absolvenți

Ei, pe vremurile astea, așa ceva e puțin probabil să se mai întâmple, și asta pentru că unul din ăsta ar trebui să fie capabil să formeze și un număr la interfon. Și să găsească vreun prost care să-i permită accesul în bloc fără să întrebe cine este și unde merge. Nu că nu s-ar găsiPericolul ar fi, pentru un copil rămas singur acasă, nu rătăciții ăștia ci răufăcătorii ăia adevărați, conștienți. De aia zic: bravo Tymbark, bravo Poliția Română, bravo Ministerul Educației Naționale pentru programul ”Școala siguranței TEDI! Azi, peste 32.000 de elevi din clasa întâi din 935 de școli din toată țara (la care se adaugă alte zeci de mii din anii trecuți), au absolvit această ”școală” care i-a învățat o mulțime de lucruri folositoare pentru siguranța lor, fie că se află pe stradă, la școală, acasă, în tabără, în vacanță cu părinții, în timpul liber petrecut afară sau în cel petrecut în spațiul virtual. De acum știu, de exemplu, că atunci când sunt singurei în casă nu trebuie să deschidă ușa persoanelor necunoscute, știu că trebuie să contacteze telefonic un adult dacă cineva încearcă să pătrundă în casă, știu regulile de bază ale circulației, știu că orice formă de agresiune trebuie ”raportată” imediat unui adult sau Poliției. Și mai știu că numărul de telefon la care pot cere oricând ajutor este 112. Poate că nouă, celor mari, toate aceste lucruri ni se par banale. Dar pentru un copil, pentru inocența cu care el privește deocamdată lumea, sunt informații prețioase.

Azi am participat la festivitatea de absolvire a ”Școlii siguranței Tedi de către elevii clasei întâi a Școlii nr. 150. Serioși și implicați – bună idee să poarte, pe parcursul anului de ”studiu”, uniforme de polițiștipuștii au participat mai mult decât activ la ora de… recapitulare finală. Variante de răspuns, degețele ridicate pe sus, dorința de a-și exprima părerile și de a-și etala cunoștințele în fața polițiștilor ”examinatori”.

Și cum un copil rămâne totuși un copil, trecerea de la registrul grav la cel vesel se poate produce într-o fracțiune de secundă. Asta s-a și întâmplat la apariția mascotei TEDI, pe care puștii în uniforme de mini-polițiști ”au arestat-o” cu îmbrățișări. Ceremonia de absolvire a fost una cât se poate de ”pe bune”, cu ritual de predare a ștafetei – a se citi a vestei și-a caschetei – și cu aruncarea în sus a tocilor de absolvenți. Picii care termină acum clasa pregătitoare vor fi instruiți în anul școlar ce urmează la fel cum au fost și colegii lor… mai mari, așa încât anul viitor vom avea încă o serie de câteva zeci de mii de copii care vor ști ce au de făcut pentru siguranța lor.

baietii pe bancacu copii la masa lucru

stefeta

tedi inconjurat

aruncare toci