Viață de câine

Numele meu e Hanako

Am spus-o, o repet și-o să o spun de câte ori voi fi întrebată. Ba și când nu voi fi întrebată. Iubesc animalele mai mult decât oamenii. Aceștia din urmă mi-au predat lecția urii, trădării, egoismului, cruzimii, minciunii, ipocriziei, superficialității, lăcomiei, dezamăgirii, răutății, nerecunoștinței, uitării, indiferenței, zgârceniei, iresponsabilității. Ei mi-au făcut cunoștință cu toate astea. În vreme ce animalele mi-au arătat ce înseamnă loialitatea, recunoștința, răbdarea, puterea de a îndura și dragostea. Știu că nu sunt singura care gândește și simte așa, nu sunt singura pe care viața a convins-o că în animale te poți încrede mai mult decât în oameni.

Știu destule povești în care animalele au arătat că sunt infinit mai bune decât oamenii. Știu și povești în care oamenii au demonstrat cât de inferiori le sunt animalelor. Dar azi nu este vorba despre poveștile mele ci despre una singură: a Fetiței. Pe care nu o mai cheamă Fetița, ci Hanako. Povestea unei cățelușe din România, București, din cartierul Rahova, strada Humulești. O cățelușă comunitară care a supraviețuit mai multor descinderi ale hingherilor (josnică meserie, pentru oameni josnici) și care, într-un final, a ajuns în Japonia. La cea care i-a scris povestea și a publicat-o: Claudia Sumiya.

Îmi spun părerea sinceră: cartea nu este o capodoperă. Și nici nu cred ca autoarea să fi avut această pretenție. Nu este scrisă în nu-știu-ce stil literar, periată, cosmetizată și sulemenită. Pentru mine este important că nu este ficțiune. Că personajele și întâmplările sunt reale, nu răscocite. Dureros de reale sunt. O realitate pe care nu am dorit-o și nici un om sănătos mintal nu și-o poate dori: prigoana și masacrarea câinilor comunitari.

Apreciez o astfel de carte – nepretențioasă și elocventă, așa cum apreciez documentarele comparativ cu filmele artistice. Și cartea asta este un documentar, al unei perioade, al unei stări de fapt. Este despre cât pot unii urî și despre cât pot alții iubi. Paradoxal, și unii și ceilalți sunt oameni… Este despre dorința de a salva viața unui animal al nimănui și de a face ca el să devină al cuiva. Este despre mâna care hrănește și despre piciorul care lovește. Este o carte scrisă cu dragostea celei care a înțeles sentimentele, fricile, mirările, bucuriile, așteptările, regretele și dorurile unui câine. Da, ce te miri?! Și animalele au sentimente. Nu știai?!

Celor care iubiți animalele, mai cu seamă pe cele fără stăpân (pentru că cele personale, asumate, se presupune că sunt iubite, deși există și anomalii), vă recomand să vă opriți în dreptul acestei cărți dacă o vedeți într-o librărie. Cumpărați-o. Autoarea ei nu a scris-o ca să se îmbogățească. Nu are nevoie. Trăiește foarte bine în Japonia. Dar dacă tot și-a petrecut timp scriind-o, pentru a spune povestea Fetiței, o poveste adevărată, nu-i păcat să nu o citim? Dacă nu o găsiți în librărie, o puteți comanda pe site-ul Editurii Integral, la adresa office@eintegral.ro. Dacă o mai au pe stoc.

Mulțumirile mele merg către Claudia Sumiya pentru că a adoptat-o pe Fetița și a scris această carte, către domnul Costel Postolache pentru că mi-a oferit-o și către bunul meu prieten, Boss, pentru că mi-a fost fotomodel.

Gustoasă încălțăminte…

papuceii

Știți deja, anul acesta am ajuns în Ithaca, reședința doamnei Penelopa și a consortului, Ulysse. Dacă pe dânsul l-am văzut în centrul capitalei, Vathy, sub formă de statuie bust, madamei i-am mâncat papucii într-o seară, la restaurant.

Papuceii Penelopei este un preparat tradițional grecesc. Cred că au și turcii o variantă (ăștia am auzit că gătesc vinete în fel și chip), la care se folosește carne tocată, dar mai mult ca sigur că se numește altfel. Au trecut trei luni de când am fost în insulă, dar cum dorul de Grecia este constant și permanent, m-am gândit să fiu un pic mai aproape de ea măcar culinar. Așa că mi-a venit cheful să reproduc papuceii din memorie și cu puțină imaginație, fără să caut rețeta pe net.

Am cumpărat patru vinete potrivite, o bucată de brânză de capră, vreo 200 grame de șuncă presată, două ouă și o rotiță mică de cașcaval și m-am pus pe gătit, chit că temperatura de afară nu mă prea încuraja să pornesc cuptorul. Dar dacă mi-a trebuit să aduc Grecia acasă, apăi n-aveam decât să îndur și căldura.

Vinetele se spală, se șterg de apă, de îndepărtează cotorul și se taie pe lung. Nu cureți coaja! Cu ajutorul unei lingurițe se scobește miezul, lăsând cam un centimetru de pulpă. Miezul acesta se toacă mărunt și se amestecă împreună cu brânza sfărâmată, șunca tăiată cubulețe mici, ouăle bătute și niște piper proaspăt măcinat. Cui îi place. N-aș mai recomanda să se adauge sare, nici măcar dacă brânza este nesărată. Asta pentru că e destul de sărat cașcavalul.

Se pune hârtie de copt în tava pentru cuptor, se așează vinetele scobite și se umplu cu amestecul obținut. Poți pune cu generozitate, nu doar până la nivelul feliei de vânătă, pentru că în timpul coacerii umplutura va mai scădea. Stropește (sau pulverizează dacă ai o sticluță cu un astfel de dispozitiv, eu am una adusă din Thassos) cu ulei de măsline și dă la cuptorul încins, la foc mediu. Vinetelor mele le-au trebuit cam vreo două ore, două ore și jumătate. Verifică din când în când, pentru că ține și de mărimea vinetelor folosite. Dacă iei niște bastârci cât bâta de baseball, o să le mănânci a doua zi, la micul dejun:)))

Vei ști că papuceii sunt aproape gata atunci când centimetrul de vânătă rămas pe margine s-a înmuiat, iar coaja s-a zbârcit puțin. Hai că ești gospodină, o să-ți dai tu seama! Când aceste condiții sunt îndeplinite, rade cașcavalul și presară pe fiecare papucel, acoperind toată umplutura. Eu la această etapă am mutat tava pe trepta cea mai de sus a cuptorului, ca să se rumenească frumos. Când cașcavalul are o culoare aurie, înseamnă că e gata. Nu sunt sigură pentru că nu am încercat, dar bănuiesc că preparatul e la fel de bun și arătos și dacă folosești mozarella în loc de cașcaval. Mai ales dacă obișnuiești să mănânci mai nesărat. Ar fi singura scuză care ar sta în picioare pentru a folosi un produs italian. Altfel… cred că grecii s-ar cam supăra. Eu nu am vrut să mă pun rău cu ei.

Papuceii Penelopei sunt buni calzi. Sigur, îi poți servi și reci, că doar n-oi arunca ce ți-a rămas. Dar le cam iei din farmec. Calzi sunt buni.

Dacă faci, să-mi spui cum ți-au ieșit și dacă ți-au plăcut!

PS. Am decorat cu roșii… roșii și portocalii. De chichi.

Zboară, Silvana!

chef roxana

Mă fascinează oamenii care renunță la o poziție bună, la un salariu bun, la o situație confortabilă, pentru a-și urma pasiunea. Mă uit la ei ca turistul la Taj Mahal. Sunt atât de vrăjită de genul acesta de oameni tocmai pentru că mie îmi lipsește curajul de a face o așa mare nebunie. Ce, doar nu credeți că în aproape 25 de ani de presă nu mi-a venit să-mi iau câmpii și să plec, să fac altceva?! Sau că nu au existat oportunități. Ba bine că nu! În 2010 mi s-a oferit o șansă și i-am întors spatele. Cu un regret care mă roade și azi. A fost șansa mea de a schimba macazul, de a face ceva care îmi place la fel de mult. La fel de mult?! Uite, asta nu știu sigur. Adică nu pot spune cu mâna pe inimă. Chiar nu știu. Dar sigur eram mai bine plătită. Dublu a ceea ce câștigam atunci. Însă nu am cântărit decizia din acest punct de vedere. Practic nici nu a contat. Chiar deloc. Doar că nu am avut curaj să o cotesc în așa hal.

Ceea ce am scris mai sus despre mine, despre episodul acesta din viața mea profesională, nu se vrea o poveste asemănătoare celei care urmează să v-o spun. Nici pe departe. Pentru că poveștile nu se sfârșesc la fel.

Silvana Borza. Născută la Cluj și venită în București de 14 ani. Urmează Facultatea de științe aplicate, specializarea socio-psihopedagogie. Lucrează o vreme într-o firmă de head hunting, apoi, în 2005, se angajează ca Director de Resurse Umane la restaurantele La Mama. Nu știu dacă odată intrată în lumea gusturilor și aromelor i s-a declanșat pasiunea, că nu am întrebat-o. Cert este că după șapte ani de stat la birou i-a venit pofta aia nebună de gătit. Și uite așa, licențiata în Științe aplicate trece la cratiță și face un curs de calificare în meseria de bucătar. Și nu de nevoie, cum li se întâmplă unora, obligați de vremuri la reconversie profesională. Femeia avea chiar o funcție de invidiat! Cursul ăsta l-a făacut în 2012. Cu un an înainte, în 2011, Silvana scrisese pe pagina ei de Facebook:

Devenim ceea ce credem și gândim

„Un om a găsit un ou de vultur și l-a pus în cuibarul unei găini din hambar. După ce a fost clocit alături de puii de găină, puiul de vultur s-a născut și a crescut alături de ei. Toată viața vulturul a făcut ceea ce au făcut și puii în hambar. El a zgâriat pământul după viermi și insecte. Anii au trecut și vulturul a ajuns foarte bătrân. Într-o zi el a văzut o pasăre magnifică deasupra sa, sus pe cerul senin. Plutea într-o grațioasă măreție pe curenții puternici de aer, cu abia o bătaie din aripile sale puternice, care păreau din aur. Vulturul bătrân crescut printre găini privea în sus cu venerație.

– Cine e acela ? a întrebat el.

– Acela e vulturul, regele păsărilor, a spus vecinul său. El aparține cerului. Noi aparținem pământului, noi suntem găini.

Așa că vulturul a trăit și a murit ca o găină, pentru că asta a crezut și a gândit el că a fost.”

După doi ani de la absolvirea cursului de bucătar, Silvana a mers în Franța și a făcut un stagiu de practică la un restaurant gourmet din Paris. Vulturul din ea își deschisese aripile… Cătălin Mahu, patronul restaurantelor La Mama, a văzut-o și simțit-o pe Silvana că din biroul ei de director de HR tânjește după cuțit, lingură și tigaie, după fierbințeala plitei și dogoarea cuptorului. Și s-a făcut curenții de aer pe care vulturul din ea să plutească fără greutate. I-a dat bucătăria să-i fie cer. Și acum Silvana este Food creator pentru restaurantele La Mama, concepe meniuri, gătește, experimentează și reinventează, apoi așteaptă cu timiditate și modestie reacția celor care îi gustă preparatele. Pentru asta am fost, printre alții, invitată la masă într-o seară. Să gust din meniul de vară. Meniu disponibil în toate restaurantele lanțului La Mama, mai puțin Puiul copt și afumat, pe care îl găsiți doar la locația de lângă Ateneu.

Pentru Silvana servirea mesei a fost ca premiera unui spectacol de teatru. A așteptat să sosească toți invitații. A avut grijă să nu ne lipsească nimic, să fie reci apa, vinul și sucurile, să socializeze cu fiecare dintre noi, să răspundă întrebărilor și, din când în când, să dea fuga și în bucătărie, să se asigure că totul decurge bine și că preparatele vor ajunge pe masă la temperatura optimă pentru a fi servite.

Și-a început să se încarce masa: delicioasa Tartă cu praz și bacon, parfumații Creveți picanți cu legume în sos de vin alb, incredibilul Pui copt și afumat, cu chipsuri din cartof și mujdei cu smântână (acest preparat este preferatul meu, din cauza căruia salivez acum, când scriu!), savuroșii Ardei umpluți (așa sos de roșii ca al lor, gros și dulce, n-am mâncat, cred, niciodată), picantul Porumb fiert cu unt și peperoncini și spectaculosul Pepene galben cu înghețată de vanilie și frișcă. În meniu mai exista și un aromat Tort de biscuiți, dacă după atâta dezmăț ar mai fi încăput ceva… Să nu uit! Înainte să vă las să salivați uitându-vă la preparatele Silvanei, vă mai spun că fata asta are acum și un Master în Tehnologii performante, Management și Marketing viti-vinicol. În caz că nu știi ce vin se potrivește a fi servit la preparatele ei…

tarta

creveti

pui afumat

ardei umpluti

porumbpepene1

Haina și omul

Nu am reușit niciodată să răspund la întrebarea: îl face haina pe om? Și asta pentru că am întâlnit variate situații. În unele se putea răspunde cu DA, în altele cu NU. Și răspunsurile erau corecte în fiecare dintre ele. Exemplele care îmi vin acum în minte sunt dintre cele mai proaspete. Zilele trecute, pe Facebook, am dat peste un filmuleț-experiment: un om al străzii este dat (destul de elegant) afară dintr-o cafenea, pentru ca a doua zi, îmbrăcat ca un corporatist, să poată sta la masă fără probleme, în exact aceeași cafenea. L-a făcut haina pe el? DA, dacă miza experimentului era să fie primit în cafenea ca un client oarecare. În rest… NU, hainele acelea nu l-au făcut să fie altceva. Al doilea exemplu este cel al bătrânului de la coloanele din Piața Romană, care aștepta (poate și azi mai e acolo) în tăcere și demnitate gesturi de bunăvoință din partea trecătorilor. Îmi e imposibil să scriu că cerșea, pentru că nu făcea asta! Hainele lui? Ponosite și la fel de bătrâne ca el. Bărbatul acela fusese regizor. Îl făceau pe el hainele alea? În mod clar, NU. Ele erau doar expresia sărăciei, neputinței și nevoinței sale.

Poate că introducere aceasta nu prea are mare legătură cu textul pe care îl public mai jos, text primit de la ANANDA PR, care conține informații ce pot fi de folos unora. Pur și simplu mi-au venit lucrurile astea în cap și a trebuit să le scriu. Și nădăjduiesc să nu ”vorbească” niciodată hainele despre mine. Nici de bine, nici de rău. Să spună numai devărul.

Secretele unei ţinute office de succes

Prima impresie contează. Ţinuta pe care optezi să o porţi fie la birou, fie la întâlnirile de afaceri, trebuie să fie adecvată domeniului în care lucrezi. Indiferent dacă alegi să adopţi un look conservator sau unul creativ, trebuie să arăţi ca un adevărat profesionist în timpul programului de muncă.

Îţi poţi exprima personalitatea prin ţinuta pe care o adopţi, dar reţine că nu trebuie să te evidenţiezi prin aceasta, ci prin calităţile tale şi experienţa dobândită. Haina îl face pe om şi îl ajută să iasă din anonimat, obţinând primul vot de încredere, însă, de la un anumit punct, este datoria omului să fie demn de haina pe care o poartă!

Luminiţa Staicu, Designer hermosa, brandul românesc cu tradiţie de peste 20 de ani, îţi prezintă atât principalele piese vestimentare pentru care este recomandat să optezi pentru un look office de succes, cât şi sfaturi de care este indicat să ţii cont pentru a construi o carieră reuşită în domeniul de muncă şi a lăsa o impresie bună persoanelor alături de care intri în contact. Acum ai zeci de produse din noua colecție de toamnă hermosa, Autumn Fair, pe care le poți alege.

Ce culori alegi la birou

Foarte multe femei dau greş atunci când vine vorba de alegerea culorilor de purtat la locul de muncă. Acestea optează de multe ori pentru culori ţipătoare, total neadecvate, care îi obosesc pe colegii din birou. Aceleaşi greşeli sunt făcute şi la interviul de angajare, în urma căruia candidaţii se întreabă ce nu au făcut bine.

În colecţia de toamnă vei găsi la hermosa.ro cămașa Anca din șifon gofrat, imprimat digital exclusiv, cu o croială dreaptă, mânecă lungă, accesorizata cu nasturi fantezie, la preţul de 139,90 lei.

CAMASA ANCA

Nu trebuie să renunţi definitiv la culorile vesele, însă sfatul nostru este să te rezumi doar la un singur articol vestimentar într-o culoare puternică, precum un sacou sau o bluză, iar restul să rămână cât mai şterse. Poţi opta pentru nuanţe precum roz pal, albastru, bleumarin, portocaliu, cărămiziu dacă vrei să ieşi în evidenţă printr-o culoare puternică ” , ne sfătuieşte Luminiţa Staicu.

Care sunt piesele vestimentare recomandate unei ţinute office

Un compleu din două piese, fie fustă-taior sau pantalon clasic-sacou, este întotdeauna alegerea potrivită. Combinat cu o cămaşă albă sau în culori pastel şi accesorizat cu minimul de piese necesare, precum o geantă simplă, un ceas şi un inel (logodnă/verighetă) oferă o imagine clară, simplă, care exprimă profesionalism şi încredere în sine.

Sacoul este o piesă-cheie în garderoba unei femei de carieră, aşadar că acesta nu trebuie să lipsească din ţinuta zilnică. Mizează pe un model de sacou cu o croială cambrată şi alege sacoul Anastasia, din tercot elastic uni, dublat cu căptuşeală. Sacoul are o croială cambrată, buzunare laterale funcţionale şi se închide cu nasture metalic, având o culoare plăcută, perfectă pentru orice întâlnire importantă. Îl găseşti pe hermosa.ro la preţul de 209,90 lei.

SACOU ANASTASIA

Dacă vrei cu adevărat să impresionezi, poți alege sacoul Betina, din brocard elastic imprimat digital exclusiv, dublat cu căptușeală la 249,90 lei.

SACOU BETINA

Cămăşile de bumbac sunt, de asemenea, o alegere bună. Alege materiale naturale, deoarece cele sintetice nu lasa corpul să respire şi absorb căldură.

Rochiile simple, clasice, sunt, de asemenea, o alegere potivită pentru o zi petrecută la birou. Optează pentru modele fără decolteu, în culori deschise sau poate chiar şi cu imprimeuri, însă evită să le porţi cu tocuri foarte înalte, dacă nu vrei să creezi o impresie greşită colegilor.

Ţinută care este recomandată în cadrul unui interviu

Ţinuta vestimentară nu îţi garantează un job, dar te poate face să-l pierzi încă dinainte ca angajatorul să te invite să iei loc pentru interviu.

Se spune că primele zece secunde sunt esenţiale pentru a ne crea o impresie despre persoana cu care interacţionăm. Reprezintă o formă de respect şi de interes faţă de compania şi de jobul pentru care ai aplicat să te prezinţi într-o ţinută vestimentară adecvată. Vestimentaţia trebuie să fie în concordanţă cu poziţia pentru care aplici şi cu ţinuta zilnică pe care o vei adopta ulterior ” , precizează Luminiţa Staicu.

Prin urmare, poţi opta fie pentru clasicul costum, fie pentru o ţinută mai casual, precum fustă sau pantaloni, alături de o cămaşă/bluză şi un sacou. Pantalonul sau fusta trebuie să fie de culoare închisă, iar cămaşa sau bluza, albă. Chiar dacă este o combinaţie clasică, cu siguranţă nu vei da greş.

Fusta conică este potrivită pentru o ţinută office completă. Fusta Allegra, din tercot elastic uni, dublată cu milanez, are o croială conică şi propune un joc interesant de simetrii. O combinaţie reuşită, feminină şi specială. O găseşti la preţul de 119,90 lei, produsă în România.

FUSTA ALLEGRA

Optează pentru o rochie prin care să ieşi în evidenţă în mod plăcut, cu imprimeu geometric, potrivit pentru o ţinută office. Rochia Octavia din tercot elastic imprimat digital exclusiv la 169,90 lei este o alegere perfectă.

ROCHIE OCTAVIA

Indiferent de articolele vestimentare pentru care optezi, asigură-te că sunt croite din materiale de calitate, care lasă pielea să respire, iar textura materialului se păstrează pe termen lung. hermosa creează şi comercializează de peste 20 de ani produse vestimentare realizate în România. Cu trei magazine proprii în Brăila, Focşani şi Constanța, hermosa este prezentă în toată ţara şi prin magazinele partenere.

Poţi comanda online de pe http://www.hermosa.ro cu transport gratuit la comenzi de peste 99 lei.

Te dezvaaață Jessica să-ți mai rozi unghiile!

biting

Pe cuvânt de onoare, nu mi-am ros unghiile niciodată. De pielițele de la unghii, recunosc, mai trag… Nu foarte des. Când sunt stresată sau îngrijorată de ceva. De fapt stresată și îngrijorată de câte ceva sunt mai mereu, dar nu îmi smulg pielițele chiar de fiecare dată. Mai am și eu scăpări…

nail-biting-bad-breath

Am văzut de mai multe ori, la mai multe persoane, cum arată niște unghii roase compulsiv. Și nu erau copii, ci adulți. Nu știu ce spun statisticile, dar dintre cazurile întâlnite de mine, în proporție de 98% sunt femei.

Specialiștii Jessica Cosmetics afirmă că ”obiceiul rosul unghiilor apare și continuă să se exacerbeze mai ales din cauza stresului. Dacă îți rozi unghiile de multă vreme, află că acest obicei poate dăuna sănătății. De ce? Iată: cele mai vizibile semne sunt mâinile roșii și inflamate, iar zona din jurul unghiilor devine sensibilă și dureroasă. Și, de asemenea, pot apărea infecții la nivelul unghiei. O altă problemă cu care te poți confrunta este deformarea unghiei, iar aceasta nu mai poate fi remediată prea ușor. O altă bătaie de cap o pot reprezenta infecțiile bacteriene care rezultă din rosul unghiilor, și care pot fi extrem de dureroase.”

unghii roase

Eu vă spun că și smulsul pielițelor e la fel de dureros, și cred că sunt destule femei care să confirme. Că suntem mai multe, așa cred…

Ei bine, dacă pentru ce le fac eu pielițelor nu am auzit să existe dezvăț, uite că pentru rosul unghiilor s-a găsit. Primul ar fi să mergi regulat la manichiură. Că după aia mă gândesc că ți-o fi și ție milă de banii lăsați în salon și nu te-oi apuca să rozi la ei! Asta ar fi o soluție.

rosu

Și una mai tare decât asta, dar care vine peste asta, e „Nibble no more” de la Jessica Cosmetics. E o soluție pe care o aplici peste manichiura ta proaspăt făcută (la care, zi drept, până ajungi acasă ca s-o admiri în liniște, te uiți pe drum, pe furiș, de zeci de ori), iar ea îți va păzi strașnic unghiile de atacul colților tăi pofticioși. Cum? Simplu! Simplu de tot! E amară cu draci pe ea! Garantat îți piere cheful de ros. O să preferi niște semințe!:))))

nibble_no_more - tratament anti ros unghii 58 lei