Băneasa Shopping City îți face un cadou!

Invitatie aniversare 9 ani_Baneasa Shopping City

Centrul comercial Băneasa Shopping City, lider pe piaţa românească de fashion şi entertainment împlinește anul acesta 9 ani de activitate. Destinație premium de shopping, relaxare și entertainment pentru milioane de români, expați și vizitatori din afara țării, Băneasa Shopping City și Grand Cinema & More au înregistrat în fiecare an evoluții atât în ceea ce privește performanța de business, cât și în privința ofertei comerciale și standardelor impuse pe piața de retail si entertainment, eforturile fiind apreciate atât de clienți, cât și de juriile unor competiții naționale și internaționale de profil.

Îmbunatățirile continue aduse selecției de magazine, portofoliul extins de branduri premium aflate în exclusivitate în Băneasa Shopping City, dezvoltarea platformei de loializare CITY iLOVE, sutele de evenimente-premieră găzduite sau organizate, conceptele unice de campanii și surprizele cu care centrul comercial și-a întâmpinat mereu vizitatorii au oferit acestora experienţe de shopping memorabile ce i-au determinat să revină de fiecare dată.

Din dorința de a susține diversitatea și stilul unic al fiecărui client, Băneasa Shopping City a încheiat de-a lungul celor 9 ani mai multe parteneriate strategice, astfel încât, în prezent, 27 de branduri premium se află în centrul comercial în exclusivitate (în România sau în cadrul unui centru comercial): Uterque, Chopard, Superdry, Longchamp, Furla, Cerutti 1881, Paul&Shark, Lancel, Max&Co, Chanel, Boggi, Caran D’ache, Victoria 46, Michael Kors, Armani Jeans, Brooks Brothers, Contessina, Vilebrequin, Napapijri, Gerard Darel, Max Mara Weekend, Sport Couture, COS, Michael Kors, Montblanc, Frey Wille, Diesel.În prezent, oferta comercială a Băneasa Shopping City numără un total de 280 de magazine dispuse pe o suprafață totală destinată spațiului de retail de 55.000 mp.

Dragilor, Băneasa Shopping City vă lansează tuturor o invitație de nerefuzat! Marți, 2 mai, de la ora 19, sunteți așteptați toți – părinți, copii, bunici -, în zona fântânii, să fiți alături de sărbătoritul zilei, Mall-ul Băneasa. Cadoul pentru voi este un fragment din show-ul Varekai al renumitului Cirque du Soleil. GRATIS!

Reclame

Când avea și al meu păr…

Kevin lung

Îl știți? Hai, măi! Din Hercule… Serialul. Kevin Sorbo îl cheama. Mă rog, a mai jucat și într-o altă pocnitoare de serial, habar nu am cum se chema, ceva cu navete spațiale, cu misiuni și lupte intergalactice, un SF din ăla prostesc și ieftin. L-am urmărit dar nu știu nimic să zic despre acțiunea filmului, pentru că nu citeam subtitrarea. Și nu pentru că așa o limbă engleză ce-aș avea. Nu citeam pentru că mă durea mai jos de coccis de acțiunea filmului. Eu numai mă uitam la mândrețea aia de băiat. Acum, sincer și pe dreptate, în serialul ăsta fâsâit bunăciunea mea deja se mai copsese față de atunci când filmase în Hercule. Că de aia cred că și acceptase rolul din capodopera asta. Măi, și nici părul nu îl mai avea lung. Ce să zic, cam 85% din farmec era dus. După ce că pe umeri pletele-i nu mai curgeau nici râu, nici pârâu, nici măcar izvoraș, avea și o tunsoare care efectiv te deruta. Adică eu nu am reușit în primele – nu știu exact – 8-10 episoade să pot afirma cu tărie că scafa lui seamănă cu o ridiche, gulie sau sfeclă furajeră. Apoi am renunțat să mai caut răspunsul. Da’ chiar și așa, mie oarecum tot îmi era drag.

Acu’ mă uit la poza asta de-am găsit-o pe net și mă înțeapă-n atriul stâng.

Kevin scurt

Ia ziceți voi, câte diferențe găsiți între asta și aia de mai sus? În afară de faptul că a îmbătrânit și că nu mai este îmbrăcat cu cămeșă (hai, lasă, că știu cum se scrie corect) albastră. L-a cam părăsit păruuuuul!!!! Pa, la revedere! Unde e bogăția de altădată? Ciuciu. Eu înțeleg că viața de actor nu e așa... o huzureală fără sfârșit, că o fi avut și el – drăguțul– destule motive de stres, că și el o fi trăit dezordonat, mâncând pe fugă și nu mereu chestii sănătoase, o mai fi și fumat (nu știu, zic și eu, că tot mi-am aprins o țigară). Și dacă l-or mai fi pomăduit ăia din echipa de producție cu toate spumele, gelurile și fixativele pământului ca să-i stea pleata sexos, cum naiba să nu se sature și părul ăla? Cum să nu își ia lumea… din cap și să plece?

Pe bune, farmecul lui era părul. Chiar și când era tinerel, părul îți atrăgea primul atenția, pe el cădea focusul. Eu cred că dacă acum, la “foartematuritate”, și-ar fi permis să îl poarte tot lung, nici n-aș fi observat că s-a cam ofilit băiatul meu cu ochi de stânjenei. Cum să mai observ dacă și mie, în anii ăștia, mi-au crescut nițel dioptriile?

Dar marea lui greșeala știți care este? Că nu m-a lăsat pe mine să am grijă de părul lui. Aici a greșit el. Păi nu mă ofeream eu să îl șamponez cu Recupar? Păi nu mă ocupam eu să-i fortific rădăcina, să îi întăresc firul, să îi măresc volumul… Ca la carte o făceam, cum zice la instrucțiuni: zi de zi, trei luni de zile. Dar de unde să știe fraierul ce putere are uleiul de rădăcină de brusture și iubirea ce-i-purtam? Eu una mă ofer și-acum, că poate n-o fi chiar prea târziu. Am citit că șamponul ăsta poate face să-i crească fire noi.

PS Dacă impresarul lui Kevin Sorbo citește acest text, este rugat să mă contacteze de urgență. După ce este complet și corect informat, din cele ce urmază:

Pentru a înțelege cum acționează RECUPAR, trebuie să înțelegem toate etapele naturale ale proceselor de creștere și de cădere a firului de păr. În etapa anagenă, celulele papilare de la baza foliculului pilos generează creșterea firului de păr, care rămâne pe cap timp de câțiva ani, fiind hrănit de rădăcina părului. La sfârșitul duratei naturale de viață, firul de păr trece în etapa telogenă ce durează aproximativ 3 luni, timp în care firul de păr nu mai crește, dar rămâne atașat de foliculul pilos înainte de a cădea. Dacă pe parcursul acestor procese intervin factori precum stresul și deficiența unor vitamine, care intensifică procesul de cădere, atunci un număr mult mai mare de fire de păr trece din faza anagenă în faza telogenă, fiind afectate inclusiv firele noi de păr aflate la începutul etapei anagene. Pentru un păr sănătos, bogat și plin de vitalitate dar și pentru recuperarea look-ului dorit în oglindă, RECUPAR poate fi soluția. Șamponul se aplică pe părul umed, se masează delicat scalpul, apoi se clătește cu apă. Produsul este disponibil în farmacii, iar prețul recomandat este de 30 lei.

Recupar ambalaj + tub

Dacă dragul de Kevin o să se zgârcească la 30 de lei, atunci n-are decât să chelească de tot! Și o să primească rolul titular când s-o turna filmul biografic Telly Savalas. Na!

Aha, uite că i-am făcut lui RECUPAR reclamă. Să nu zici că te oftici că ai citit! N-am primit niciun șfanț, jur! Hai zi că nu sunt amuzantă. Zi! La faza asta râd și eu de mine!:))))))

Dubai, un fel de Făt Frumos cu accelerator de creștere

prima

Nu mă impresionează opulența. Nici nu mi-o doresc. Nu sunt dependentă de shopping. Nici nu am cu ce. Nu visez la vacanțe de lux. Nici măcar să visez nu îmi permit. Și nici nu îmi doresc mai mult decât o vacanță în Grecia. Pe an… Ceea ce tot irealizabil este. Deși pretențiile mele sunt mărunte. Mă mulțumesc cu o cameră curată, cu baie, chicinetă și balcon. Nu mă interesează neapărat nici restaurantele, de vreme ce nu mă jenez să mănânc gyros într-un parc sau așezată pe bordura vreunui trotuar. Nu mă atrag mall-urile, pentru că nu poate fi cafeaua mai bună decât cea băută la o măsuță mică, vopsită în albastru, sub un leandru înflorit, într-o cafenea micuță de pe o stradă pietruită. Nici de cumpărături nu mă interesează, pentru că tot ce vreau să aduc cu mine, acasă, sunt uleiul de măsline, brânza feta și amestecurile de condimente. Dar asta nu înseamnă că nu există destui români care își doresc și permit să aleagă destinații extravagante, cum este Dubaiul, adevărată capitală a opulenței. Ba există destui. Numai anul trecut au fost vreo 51.000. Cu 10% mai mulți decât în 2015. Și cică anul ăsta vor fi cu încă zece procente mai mulți.

coperta

deschidere

Și era doar un sătuc

Eu dacă scriu acum despre Dubai, este numai pentru că mă fascinează transformarea, în doar 80 de ani, a unui sat de pescari și căutători de perle în ceea ce este azi. Și ce transformare…

În anii 40, satul pârjolit de soarele nemilos număra cam 10.000 de locuitori. Nu exista electricitate și nici apă curentă, hrana de bază era peștele, iar carnea roșie era un lux pe care și-l permiteau, în cel mai fericit caz, o dată pe săptămână. Avuția Dubaiului era pârâul cu același nume, pe care circulau bărcile șubrede și ponosite ale pescarilor… Însă fiind intens folosit, acesta s-a umplut de nămol, motiv pentru care curățarea și amenajarea lui a devenit o prioritate a conducătorului din acea vreme, Șeicul Rashid bin Saeed Al Maktoum. Se întâmpla prin anii ’50. Cu bani împrumutați de la vecinul mai bogat, Kuweit, Șeicul a reușit să dragheze golful și să îl facă suficient de larg și adânc pentru a putea fi folosit și de vapoare. După finalizarea acestui proiect costisitor pentru sătucul sărac, comerțul din Dubai a prins aripi, așa încât acesta a devenit în scurt timp un important centru comercial al regiunii.

Ambițiile Șeicului Rashid

Adevărata ascensiune a Dubaiului a început în 1966, an în care s-au descoperit zăcămintele de petrol. Și de aici a început o galopantă dezvoltare, pentru că Șeicul Rashid a știut în ce să investească veniturile uriașe obținute: în infrastructură. Și a început cu portul care azi îi poartă numele, port inaugurat în 1971. După el, într-un ritm frenetic, incredibil, au început să fie construite școli, spitale, drumuri și o modernă rețea de comunicații. În 1981 a fost construit un nou port, care să permită transportul cu vase de dimensiuni mari. În paralel a fost construit și un ultramodern terminal la Aeroportul Internațional Dubai, iar în 1985 a fost lansată și compania de transport aerian, Emirates Airline. Devenind în mod clar o destinație turistică, Dubaiul speculează această latură și mizează totul pe ea, construind hoteluri. Multe hoteluri. În 1996 organizează Festivalul Dubai Shopping, iar un an mai târziu deja este necesară înființarea unui Departament de Turism și Marketing al Comerțului.

1999 – este inaugurat hotelul Burj Al Arab;

2006 – deschiderea insulei artificiale Palm Jumeirah;

2008 – este deschis Dubai Mall, cel mai mare din lume;

2009 – intră în funcțiune metroul, cu cea mai mare lungime a traseului din lume;

2010 – inaugurarea Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume;

2016 – inaugurarea IMG Worlds of Adventure, Dubai Opera şi a complexului Dubai Parks & Resorts.

Toate astea sunt doar o scurtă și rapidă trecere în revistă a evoluției micului și săracului sătuc de pescari, în numai 80 de ani. Și în Dubai construcțiile nu se opresc. Dubaiul nu se odihnește și nu doarme niciodată. Este prea ocupat. Numai anul trecut a primit 15 milioane de turiști...

mall

parc distractii

tot metrou

Industrie de distracție

Fabulosul Dubai este destinația perfectă pentru familii. Și asta deoarece atracțiile lui sunt atât de diverse încât mulțumesc pe toată lumea: aproape 100 de mall-uri, peste 6000 de restaurante (cu preparate tradiționale din întreaga lume) și cafenele, incredibile parcuri tematice (Bollywood, Motiongate, Legoland și IMG Worlds of Adventure, la care se vor adăuga anul acesta Dubai Crocodile Park și Dubai Safari Project, iar în 2019 Six Flags), călătorii în deșert și plaje cu nisip alb. Și bineînțeles, feluritele sale festivaluri, de shopping, de mâncare, de film, de curse, de literatură, de muzică…

parc acvatic

legoland

tot legoland

desert

plaja

masa pe plaja

Shop keeper at the old spice souq Deira Dubai United Arab Emirates

mancare

noapte

Se spune că Dubaiul nu este doar al celor care își doresc vacanțe de cinci stele și că jumătate dintre hotelurile lui sunt de una, două sau trei stele. Pentru fel de fel de buzunare. Și că dacă nu îți permiți să circuli cu taxiul pentru că, într-adevăr, este scump, transportul public (autobuz și metrou) este foarte bine pus la punct și are prețuri accesibile. Cei care au fost zic că este chiar foarte ieftin.Așa o fi… Aștept să îmi confirmi, dacă te duci tu… Dacă nu îți răspund repede, înseamnă că sunt plecată. În Grecia. Să-mi beau cafeaua de doi euro, sub leandri înfloriți.

Știai că…

actualul Șeic al Dubaiului este Mohammed bin Rashid Al Maktoum, fiul lui Rashid bin Saeed Al Maktoum, cel care a început uluitoarea transformare? În vârstă de 67 de ani, Șeicul Mohammed obișnuiește să viziteze inopinat șantiere de construcție, concediind managerii ineficienți și premiindu-i pe cei care își fac treaba. De asemenea, face vizite-surpriză și instituțiilor guvernamentale. S-a întâmplat ca într-una dintre vizite cel surprins să fie el, găsind birouri goale pentru că angajații nu erau la lucru. Ghinionul lor…

 

Fotografii care sunt vii

M-am tot gândit la introducere. Până la urmă am zis că cel mai cinstit este să intru direct în subiect, că altfel pierd timpul grav de tot.

Îmi place să fac fotografii, îmi place să am fotografii. Apropiații știu asta, pentru că i-am stresat de multe ori cu damblaua mea. Nu am pretenția că mă pricep, și nici n-aș putea să îndrăznesc să zic asta, de vreme ce fac poze cu telefonul. Știu câteva reguli de bază, elementare, și consider că este suficient pentru ce îmi trebuie mie. Important este să păstrez locuri, oameni și momente. Să fie pozele clare și lumina să cadă bine. Și personajele să fie bine cadrate. Să n-am capete, mâini sau picioare tăiate, care nu se termină. Și cam atât. Dar asta e mai puțin decât amatorism. Însă dacă în viața mea aș avea un eveniment notabil, care să strige din adâncul bojocilor că are nevoie de un profesionist, acum știu la ușa cui aș bate. Cu ochii închiși.

Nu vreau să cârcotesc, dar am văzut albume foto de la nunți sau botezuri, făcute de fotografi care se doreau profesioniști, dar care nu își meritau banii. O fotografie, mai ales în momente importante ale vieții, trebuie să surprindă o stare, o emoție, nu doar un sau niște personaje. Dacă vă uitați prin albumele familiei, cu mame sau bunici la vremea când au fost mirese, veți înțelege ce zic. Eu îmi aduc aminte de studioul lui Țurescu. Foto Țurescu. Din Panduri. Prin anii 80. Avea în vitrină niște poze de la nunți, cu mirese împietrite și gineri țepeni, care se uitau direct în obiectiv. Și fetițe îmbrăcate în rochițe scrobite, care stăteau picior peste picior, cu palmele una peste alta așezate pe un genunchi. Fetițe cu pampoane mari în părul cârlionțat, care mă îngrozeau. Văzusem o astfel de poză în cimitirul Bellu, pe o piatră funerară.

Dar nu vorbim și nu comparăm acum, cu pozele de acum 40 de ani. Pentru că lucrurile s-au schimbat mult în domeniul acesta. Atât vreau să spun: că fotografiile pot fi mai mult decât simple fotografii. Că ele trebuie să spună o poveste, cât de mică. Sau măcar o șoaptă… Haideți să vă arăt și va fi mai simplu de înțeles.

De exemplu, fotografia Save the date:

Save-the-date 1

Save-the-date 2

Sau cea de Nuntă:

Nunta1

Nunta2

Nunta 3

Nunta 4

Nunta5

Ori Trash the dress:

Trash-the-dress 1

Trash-the-Dress 2

Trash the dress3

Trash the dress4

Trash-the-dress 5

Maternitatea:

gravida

gravida1

Copilul:

bebe1

bebe2

bebe3

Sau Botezul:

botez1

botez2

botez3

botez4

Sau Ursitoare:

ursitoare

Acum înțelegeți despre ce vorbesc? Despre amintiri. Despre momente pe care le poți retrăi doar uitându-te la o fotografie. La băieții ăștia aș apela. De vreo două ore mă tot uit pe site-ul lor, www.onxmedia.ro și descopăr aici o adevărată industrie. Pentru că nu e vorba numai despre poze. Și nu numai despre poze de evenimente personale, ci și despre fotografie de artă, de fashion, de produs sau călătorie. Este și despre filmări. Este despre tot ce poate visa un client, fie că este un om oarecare sau o companie. Este despre o armată de profesioniști pe care în pozele de pe site nu îi veți vedea, dar pe care îi puteți avea pentru ca evenimentul să fie cu adevărat memorabil: makeup artiști, hostess, DJ, ursitoare, ospătari, barmani, artiști (banduri, soliști, formații de muzică clasică, de la duete, triouri, cvartete și cvintete până la orchestre de cameră) și dansatori. Este despre oameni care pot asigura efectele speciale (fum greu, gheață carbonică și artificii) sau filmări aeriene. Sunt adunați aici nouă ani de experiență și sute de clienți mulțumiți și de proiecte excepționale.

O să spuneți ”Sigur, pentru cine are bani…” Nu-i adevărat. Există în viață evenimente care merită ce e mai bun. Și, să fim sinceri, cei mai mulți oricum angajăm pe cineva să facă treburile astea. Angajăm pretinși profesioniști și îi plătim, spunând că ”O dată în viață…”. Doar că, așa cum am spus deja, de multe ori se plătește un preț nemeritat. Și, ce e mai rău, e că momentele nu pot fi reluate, pentru poze mai bune, pentru filmări mai de calitate. Pentru că, într-adevăr, este o dată în viață. Înghiți cu năduf și rămâi cu ”Asta este…” Nu-i păcat? Nu-ți pare rău?

Am scris articolul acesta pentru că sezonul nunților este acum la început. Și dacă măcar o singură mireasă sau o singură proaspătă mămică îmi va mulțumi pentru pont, înseamnă că nu am scris chiar degeaba.

Atât te rog, cititorule: intră pe site și vezi că există secțiunea ”Prezentare evenimente OnX Media”, unde sunt niște clipuri. Uită-te la ele. Sunt niște bijuterii. Și-apoi spune-mi dacă am sau nu dreptate.

Pe site găsești și datele de contact, dar nu mi-e greu să ți le las și eu, aici: robert.moro@onxmedia.ro sau 0722.16.22.44. Băiatul ăsta, Robert, e peștișorul de aur care îți va îndeplini dorințele.

PS Dacă vei apela la ei, să-mi trimiți și mie o poza. O să mă bucur pentru tine.

Fii Om!

Carte

De regulă nu îmi place să scriu povești pe care nu le-am trăit sau măcar auzit la prima mână, de la protagoniști. Dar de data aceasta a pornit de la o frumoasă întâmplare, o minunată coincidență. Nici pe acestea nu le-am trăit eu, dar pentru că o colegă a fost atât de impresionată și m-a rugat să spun eu povestea, pe blog, iată că o fac. Contribuția mea este doar munca de documentare, pentru că am vrut să știu mai multe decât mi s-au spus. Și redactarea ei.

O viață, o carte

Marius Albert Neguț a scris o carte. Prima lui carte. Se numește ”Îngeri rătăciți”. Este o radiografie a vieții din orfelinate, de până în 1989. O carte care doare, bănuiesc. Pe cel care a scris-o, pe cei care o citesc. Nu, nu o am, nu am citit-o. Nu îl cunosc pe Marius Albert Neguț. Dar mi s-a spus că el a decis că toate drepturile de autor încasate din vânzarea cărții le va dona unui centru care aduce un strop de bine în viața cenușie a copiilor săraci, foarte săraci, din cartierul Ferentari. Cartier în care și autorul și-a petrecut copilăria. Așa, acum am ajuns unde voiam: la centrul căruia Marius Albert Neguț a ales să doneze banii.

Casa Phillip

Se află pe strada Tunsu Petre, la numărul 9, în sectorul 5, și se numește Casa Phillip. A fost înființată în 1997 de soții Ovidiu și Viorica Filipescu, români aduși înapoi în țară de dor și de dorința de a face bine. Și când spun bine, atunci chiar despre bine este vorba, în cel mai profund înțeles al lui. Pentru Ovidiu Filipescu, profesor de meserie, binele suprem este educația. În Ferentari a găsit copii cu vârste peste 12 ani care erau analfabeți. Copii din familii sărace, sărace de tot, atât de sărace încât nu aveau cu ce să-i îmbrace pe copii pentru a-i trimite la școală, nu aveau să le pună în ghiozdan pachețel cu un corn… Ce spun eu de pachețel, nu aveau bani nici pentru ghiozdan sau rechizite… Copii care nu aveau acasă apă curentă pentru a se spăla. Copiii din celebrele ghetouri. Mai jos de atât practic nici nu se poate.

ghetou

Casa Phillip le-a oferit atunci, și în anii care au urmat, lucrurile de care aveau cea mai mare nevoie pentru a nu abandona școala: o masă caldă de prânz în fiecare zi, îmbrăcăminte, produse de igienă (și un loc în care să poată face baie și să le fie spălate lucrușoarele!), rechizite, asistență medicală prin cabinetele de pediatrie și stomatologie, ajutor în efectuarea temelor. Suport psihologic. Activități recreative. Tot ce nu aveau de unde primi, din altă parte. Toate lucrurile fără de care, într-un mediu ostil, pot face în viața unui copil cărare către delicvență.

la masa

lectii

sah

lucru manual

Șansa de a primi o șansă

Din 1997 încoace, de 20 de ani, prin Casa Phillip au trecut mulți copii. Cam vreo 2000. La început, finanțatorii din România și-au mai arătat generozitatea. Mă și întreb dacă au fost mai darnici decât organizațiile caritabile din Anglia, SUA, Olanda sau Danemarca, cele care au rezonat cu intențiile domnului Filipescu. Dar cu timpul, an de an, banii au fost tot mai puțini și magazia tot mai goală. Cu toate acestea, soții Filipescu s-au încăpățânat să țină deschise ușile Casei Phillip. Chiar dacă a trebuit să coboare valoarea meniului de prânz, cu trei feluri de mancare, la 1 euro/copil/zi… S-a încăpățânat să reușească să-i facă să absolve opt clase. Chiar și pe cei care împliniseră deja 18 ani. Cu acest sprijin, unii au mers și la liceu sau școala profesională. În 2012 se puteau mândri și cu un student. Poate că azi au chiar mai mulți, cine știe… Cei mari au continuat să vină la Casa Phillip ca și voluntari, pentru a-i ajuta la lecții pe cei mici, rămași aici sau proaspăt intrați. Și au venit nu pentru că le-a cerut cineva asta, ci pentru că au simțit că trebuie să dea binele mai departe, așa cum l-au primit ei.

Ce mult poți face cu puțin

Cu o misiune atât de grea și cu resurse atât de limitate, sigur că au fost și situații în care soții Filipescu au crezut că vor fi nevoiți să pună lacătul pe ușă. Dar au continuat, pentru că, de fiecare dată, salvarea a venit în ultimul moment, ca din cer. Nu au fost miracole. A fost puțin, dar puținul care le-a permis să mergă mai departe, să continue. Cred că asta așteaptă și în ziua de azi. Alimente, produse de igienă, rechizite, îmbrăcăminte. Toate le sunt de mare folos. Ei știu să facă din puțin, mult. Și să se bucure de acel puțin, împreună. Egal. Frățește. Un litru de lapte, 5 ouă și un borcan cu gem? Minunat! Clătite pentru toată lumea! Trei pâini și un kilogram de parizer? Excelent! Sandvișuri și veselie! Așa se aude că e la Casa Phillip.

clatite

Dacă vei avea vreodată drum prin Ferentari și ajungi pe strada Tunsu Petre, daca vei avea timp de popas, dacă vei avea zece pachete de biscuiți de dăruit, niște caiete sau niște hăinuțe, oprește-te la Casa Phillip. Tot ce ai putea avea de dat, este binevenit. Și dacă vrei să știi mai multe despre locul ăsta și oamenii lui, caută-l pe Ovidiu Filipescu, pe Facebook. Vorbește cu el. Spune și tu povestea mai departe, prietenilor tăi. S-ar putea ca undeva, printre noi, printre voi, printre ei, să mai existe salvări de ultim moment. Să nu se rătăcească îngerii domnului Filipescu.

Am intrat și eu pe pagina domniei sale și am luat câteva poze, ca să vă arăt și vouă că povestea este una adevărată. Sper că domnul Filipescu nu se va supăra.

filip cu fetele

filip cu copii

grup

Și tot acolo, pe pagină, am găsit și poezia pe care o redau mai jos. Nu știu cine este autorul, dar dacă ea i-a atras atenția domnului Filipescu și a postat-o, înseamnă că se regăsește în ea, că acestea sunt și valorile morale ale domniei sale.

Fii Om!

Nu înjosi pe nimeni în viață

Și nici de sus la alții nu privi,

Nu ignora o lacrimă pe-o față,

Poate-ntr-o zi pe fața ta va fi!

Nu-l umili pe cel mai slab ca tine,

Nu-i vina lui c-așa a fost creat.

Te vezi erou și lumea-ți aparține,

Dar uiți că scări nu-s doar pentru urcat!

Nu neglija, ascultă și răspunde,

O vorbă care ție-ți pare fleac,

Poate salva pe cel care-o aude

Și poate-n deznădejde a-i fi leac!

Suntem egali, fii om cu fiecare,

Lasă frumos pe unde-ai să pășești,

E-o lege-a vieții fără exprimare,

La fel cum dai, așa o să primești!