Doamna tinereţii fără bătrâneţe

georgescu1

Răscolind prin folderele din calculator am găsit un articol la care am muncit în urmă cu ani buni, dar care nu a apucat să fie publicat în revista Femeia. Repet, sunt cel puțin 8, dacă nu cumva chiar 10 ani de atunci. Nu mai știu nimic despre această doamnă, dar știu că povestea ei de viață m-a impresionat. Și dumneaei, ca persoană. Este discipola Anei Aslan, nume care nu mai are nevoie de nicio precizare în plus. Am decis să îl public aici, pe blogul meu, în exact forma în care a fost scris, însoțit de fotografiile făcute atunci, în casa domniei-sale. Luați-l ca pe o poveste. Dar una adevărată.

Nu degeaba şi nici întâmplător este medic; şi numai dacă îţi vorbeşte este ca şi cum te-ar trata. Pentru că vocea conf. dr. Maria Georgescu, medic geriatru şi discipol al Anei Aslan este ca un medicament, ca un balsam pentru suflet. Fragilă, delicată şi foarte elegantă în tot: ţinută, gesturi, cuvinte. Emană pur şi simplu dragoste pentru oameni. Şi parcă nu reuşesc să spun totul despre această doamnă pe care, privind-o, îmi pare că are ceva din Catherine Deneuve.

Părinţii i-au povestit că, micuţă fiind, când abia începuse să vorbească, dacă era întrebată ce vrea să se facă atunci când va fi mare răspundea fără ezitare: „Doctoriţă“! „Modelul în casă a fost doctorul Dan Alexandrescu, un mare ginecolog“, povesteşte interlocutoarea mea. „Părinţii mei au fost cei care şi-au dorit foarte mult să devin medic şi se pare că meseria mi s-a potrivit. Prin clasa a XI a eram o tânără foarte pudică şi mă gândeam cu groază că va trebui, ca şi medic, să consult bărbaţi dezbrăcaţi. Chiar ajunsesem pe punctul de a mă… reorienta în privinţa carierei. Intenţiile mele au provocat tensiune în familie, la acel moment. Dar s-a întâmplat ceva care a aşezat lucrurile. Fratele meu, care este cu şapte ani mai mic decât mine şi care dorea să devină preot, mi-a zis într-o zi: «Surioara mea, de ce nu mai vrei să te faci doctoriţă? Hai, te rog eu frumos să te faci! Că ce nu rezolvi tu vine la mine… Şi ce rezolvi tu, când e vorba de copii care se nasc, tot la mine vin. Şi aşa o să am şi eu de lucru.» A fost o glumă de care toţi ne-am amuzat, dar m-a trezit la realitate. Pe toţi ne-au marcat vorbele lui. Amuzant este că fratele meu nu a ajuns preot ci… tot medic.

Marea Întâlnire

Profeţia“ s-a împlinit. Maria a intrat la facultatea de medicină iar în 1973 a absolvit-o. A fost apoi repartizată obligatoriu – cum era pe acea vreme – la ţară, în comuna 30 Decembrie. „Eram decisă să fac specializarea în ORL, modelul meu fiind profesorul Ciucă. Doar că, între timp, «a apărut» doamna profesoară Aslan. Dânsa era undeva sus de tot, dar nicăieri nu i se pomenea numele pentru că specialitatea geriatrie oficial nu exista. Exista institutul de cercetare înfiinţat de dumneaei, cu deschidere mare (datorită Gerovitalului) spre lumea bogată, dornică să îmbătrânească frumos. De altfel aşa a şi murit, cu regretul de a nu fi recunoscută de români.“

Tânăra şi sensibila doctoriţă a ajuns în faţa Anei Aslan într-o superbă zi de toamnă, colorată în nuanţele ei ruginii. „Eram foarte emoţionată că urma să mă cunoască. Am intrat şi am găsit o femeie micuţă, cu ochi pătrunzători şi foarte vii; când s-a uitat la mine i-am simţit privirea trecând prin mine ca razele X. Avea un extraordinar magnetism. Şi când am dat mâna cu dânsa am simţit un schimb de curenţi şi am ştiut în clipa aceea că mă place. Eu îi fusesem recomandată de o cunoştinţă la care dumneaei ţinea foarte mult, dar, chiar şi aşa, m-a avertizat că dacă nu voi face faţă exigenţelor va trebui să plec.“

Viaţa ca un basm

Locul de muncă al Mariei Georgescu ar fi trebuit să fie clinica de la Otopeni. „M-a trimis, însă, la Flora (actualul Crowne Plaza), cea mai mare clinică de protocol, pentru străini. Şi acolo am lucrat din 1980 şi până la Revoluţie. Aceea a fost o perioadă de vis, în care poezia şi basmul chiar au făcut parte din viaţa mea, a noastră, a tuturor celor de acolo. Închipuiţi-vă că, în plin regim comunist, noi eram într-o oază de activitate profesională de cel mai înalt nivel. Eram privilegiaţii sorţii: vorbeam în limbi străine, tratam oameni deosebiţi, de la medici la profesori, bogătaşi, premieri de state, prinţi şi prinţese. Nu-mi vin acum în minte toţi, dar pot să-i numesc pe Cella Serghi, Geo Bogza, Regele Kaled, Prinţul sultan, Principesa de Burghese, premierul Thailandei, Contele Olivetti, soţia premierului Canadei şi încă mulţi alţii. Noi eram «halatele albe» iar ei deveneau oameni obişnuiţi, ei înşişi, fără titluri, supuşi medicinii, ştiinţei. A fost o şcoală extraordinară.“

În acea perioadă dr. Georgescu a avut parte de o întâlnire care a contat enorm pentru viitorul ei. „Eram într-o gardă când au venit să se interneze doi pacienţi în vârstă – peste 80 de ani –, cu paşapoarte de Siria, susţinând că sunt medici de profesie. Doi oameni cu totul deosebiţi, plini de bunătate, de o fineţe rară. Intuiţia mi-a spus că sunt cu mult mai mult decât ce au declarat că sunt. I-am consultat şi tratat. Când profesoara s-a întors în ţară – căci călătorea foarte mult – le-am propus să-i prezint dumneaei. M-am dus în biroul Anei Aslan cu cei doi pacienţi şi cu rapoartele lor medicale. S-au cunoscut, iar după aceea profesoara s-a uitat peste rapoarte. După care le-a rupt, în faţa noastră. Am îngheţat în clipa aceea. Nu ştiu de unde am avut curajul dar am întrebat-o de ce a făcut acest gest. Voiam să ştiu dacă e vorba de greşeli medicale sau de traducere, pentru că rapoartele erau în limba franceză, iar profesoara o vorbea impecabil. Nu mi-a răspuns. I-a consultat pe ambii pacienţi în amănunt, cu exigenţă, şi apoi mi-a răspuns: «Pentru greşeli de traducere.» Mi-a înflorit sufletul. Şi eram cea mai tânără doctoriţă din clinică…

După ce i-a consultat profesoara, cei doi pacienţi mi-au împărtăşit extraordinara impresie pe care au avut-o în urma întâlnirii cu aceasta. La plecare mi-au oferit un cadou, dar îmi era îngrozitor de frică să primesc ceva. I-am simţit că încearcă să-mi spună ceva, şi le-am răspuns înainte să formuleze întrebarea: «Cu doamna profesor???» Ei bine, da, mă invitau în Siria împreună cu Ana Aslan! Povestea aceasta m-a marcat. Şi nu că am ieşit prima dată din ţară ci cu cine am plecat!“

În clinică au venit mai apoi alţi doi pacienţi: fostul ministru al Telecomunicaţiilor din Arabia Saudită şi ambasadorul lor la Geneva. Aveau scrisori de recomandare de la consilierul personal al regelui şi de la consilierul financiar al acestuia. Aşa mi s-a confirmat bănuiala că acei doi bătrânei nu erau doar nişte medici…

Când Universul conspiră

Poveştile cu regi din viaţa Mariei Georgescu abia începeau. „A sosit telegrama din partea regelui Arabiei Saudite, prin care eu şi profesoara eram invitate să-l consultăm, în ţara lui. Atunci am cunoscut multe oficialităţi române, pentru că veneau să vadă cine este acea Maria Georgescu. Plecarea mea cu profesoara a schimbat relaţia dintre noi. Dânsa avea 85 de ani atunci şi avea nevoie, omeneşte, de îngrijire în călătorie. Voiajul acela, din 1981, ne-a unit.

În Arabia Saudită, pentru acea consultaţie, mi s-a oferit o sumă imensă: 10.000 de dolari. Mi-a fost teamă să-i iau, aşa că am refuzat. Dar mi s-a spus: „Ţine minte, banii aceştia sunt ai tăi!“ Apoi l-am consultat pe Prinţul sultan. Iar mi-au oferit bani şi din nou am refuzat. Am mai fost şi la familia regală din Emirate, unde povestea s-a repetat. Din când în când eram sunată şi întrebată dacă nu m-am răzgândit în privinţa banilor.“

Dar Dumnezeu aşezase lucrurile spre binele Mariei Georgescu. „Eram medic la Flora într-o perioadă cumplită a medicinii, când timp de nouă ani medicii nu au putut face specializări. Toţi erau medici de medicină generală, fără perspective. Eu, dornică să învăţ. Am încercat prin toţi pacienţii sus-puşi să obţin acordul de a pleca la specializare în afara ţării. Omul care m-a ajutat enorm, care practic a mutat munţii din loc pentru mine, a fost un ziarist. El i-a determinat pe preşedintele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de la acea vreme, pe secretarul de stat american, ambasadori şi senatori să-i scrie lui Ceauşescu. Argumentele existau: prezentam garanţii morale, eram căsătorită, lăsam în ţară un copil (fetiţa mea, Anamaria), statul român nu plătea nimic pentru mine. Ziaristul acela se ocupase de absolut totul: mă înscrisese la o facultate în Statele Unite şi transferase banii saudiţilor pentru plata şcolarizării mele. Aşa mi-am făcut specializarea în geriatrie.“

Geriatria rămâne în familie

Este foarte dificil s-o faci pe Maria Georgescu să vorbească strict despre viaţa ei personală. Pentru că totul stă sub semnul profesiei şi a Marii Întâlniri cu Ana Aslan. Şi totuşi există un subiect care o copleşeşte, o dragoste pentru care nu există unitate de măsură: fiica ei, Anamaria. „Pentru că eram deja umblată prin lume, am ajuns în Chile să deschid şi coordonez acolo o clinică de geriatrie de succes. Tot acolo am trăit un alt moment emoţionant: întâlnirea cu Augusto Pinochet, o mare-mare personalitate, un om care şi-a iubit cu adevărat ţara. În Chile am luat-o şi pe fiica mea, care tocmai terminase liceul. A făcut şi ea acolo şase luni la facultatea de medicină, dar nu s-a adaptat. În sistemul lor democrat tânăr erau prea multe greve, inclusiv ale studenţilor. «Mamă, eu mă duc acasă», mi-a spus fata. Am cumpănit şi am decis că nici pentru succes şi nici pentru bani – care curgeau – nu merită să rămân. Şi m-am întors în ţară. Termenii contractuali erau foarte severi şi aproape imposibil de «păcălit». Şi totuşi imposibilul a devenit posibil. Acolo l-am cunoscut pe un nepot al lui Cuza, un avocat de excepţie. El şi Pinochet au găsit au găsit soluţia prin care contractul a putut fi reziliat. Fără ajutorul lor ar mai fi trebuit să stau în Chile încă destulă vreme. Anamaria a continuat facultatea de medicină în ţară, iar acum este şi ea medic geriatru. Şi mai este mama lui Patrik, bucuria şi lumina întregii familii.”

georgescu4

Din recunoştinţă

Am revenit în ţară, însă cel care era director al Institutului „Ana Aslan“ (profesoara murise în 1988), nu a fost deloc încântat de întoarcerea mea, aşa că m-am angajat, prin concurs, la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. Directorul acestei direcţii m-a anunţat mai apoi că apăruse un post de director medical la Institutul de geriatrie „Ana Aslan“. Atunci am crezut că vrea să mă ajute. Abia acum am aflat că nu voia decât să scape de mine… Ca director am avut senzaţia că institutul este un puzzle. Am reuşit însă să refac reţeaua, şcoala, specialitatea şi cercetarea. Cred că toate acestea am putut să le fac din marea admiraţie şi recunoştinţă pe care i le port profesoarei Aslan. Şi mai cred că am fost mai conştientă decât alţi colegi că geriatria s-a născut în România, a fost cunoscută în lume prin Aslan, dar că după Revoluţie nu mai avea suport. Dar am reuşit! Marea mea şansă a fost presa, care m-a iubit. Fără ea n-aş fi reuşit să refac acel puzzle.

Maria despre ea însăşi

Eu cred că, în cazul meu, a fost o armonie între minte şi aparenţă. Cred că e important totul: ce spui, cum te îmbraci, cum arăţi. Nu ştiu de unde, dar la un moment dat am avut toate aceste atuuri. Şi am mai avut o minte foarte logică, aproape tehnică. Un alt lucru pe care îl realizez azi este capacitatea pe care am avut-o de a privi în viitor. Nu m-am oprit în amănunte ci am privit ţintă înainte, departe.

Zodia: Rac

Metalul preferat: argint, aur, platină

Culoarea: alb

Parfumul: Kenzo Jungle, Dune

Floarea: orhideea

Ţara în care şi-ar dori să trăiască: România, Germania

Personalitatea admirată: indiscutabil Ana Aslan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s