De 1 Decembrie, La Mama

Spre rușinea mea nu am fost niciodată la parada militară de 1 Decembrie. La Marea Paradă. Eu mă mulțumesc cu Mica Paradă, cea care are loc în jurul orelor 13-14, când Armata și tehnica ei militară se retrage către unitatatea de pe Șoseaua Antiaeriană, trecând pe la mine, prin Ghencea. Deși obosiți, înfrigurați și flămânzi, băieții continuă să salute militărește, chiar să stea și în picioare cu capul afară din turela tancului, să facă trecătorilor cu mâna și să zâmbească. Zâmbete calde și sincere, așa cum n-au putut fi cele de la defilarea prin fața oficialilor, când stresul este prea mare ca să mai fie loc și pentru ele. Anul trecut am ratat până și parada asta mică, de pe Bulevardul Ghencea. Nu am vrut să ies să o văd. Era prima retragere fără Max. Cu un an înainte îl văzusem mândru, cu eșarfă tricoloră la gât, adulmecând aerul rece cu nările lui de ciobănesc german aflat încă în alertă, dar stând disciplinat, fără să miște, în turelă, lângă omul lui. Dar asta e o altă poveste și m-am cam îndepărtat de cele ce voiam să vi le spun.

Anul acesta am primit invitația de a sărbători Ziua Națională alături de alți colegi din presa scrisă și din blogosferă, la Restaurantul La Mama Ateneu. Am tras de mine ca să plec de acasă, aș fi trândăvit în pat și m-aș fi uitat la televizor, chit că nu cred să fi avut la ce. Cu chiu – cu vai, m-am urnit într-un final. Dar, când am ajuns, m-am felicitat că mi-am învins lenea. La restaurantul La Mama Ateneu – unde mai fusesem doar o singură dată, cu mulți ani înainte – ne aștepta în curte un ceaun uriaș în care fierbea molcom mâncarea de fasole, descântată de un angajat îmbrăcat în port popular. Ciolanele erau și ele pregătite să se cufunde voluptos între boabele vesele, iar vinul fiert nu aștepta decât să fie cerut. Oameni veseli, ”hangițe” îmbrăcate cu ie, muzică românească.

1

2

3

La Mama Ateneu nu s-a aflat în acest 1 Decembrie la prima sa ispravă. La Mama Ateneu iubește sărbătorile românești și valorile autentice. La Mama nu doar se mănâncă românește – atât modern cât și tradițional, ca acum 50 sau 100 de ani – ci totul este făcut să te simți ca acasă.

Păi și cum ar fi o zi de 1 Decembrie fără un produs pur românesc? Și nu e vorba numai despre fasolea cu ciolan ci de sarmalele noastre, care îi vrăjesc pe străini și le înnebunesc simțurile…

4

Cătălin Mahu, proprietarul lanțului de restaurante La Mama, un mare iubitor de tradiții, s-a gândit că un concurs de sarmale (aduse de concurenți de acasă) ar fi numai bun într-o asemenea împrejurare. Și uite așa au intrat în concurs 13 porții, cu 13 arome diferite. Doamne, cum putea mirosi… Și ce i-am mai urât pe membrii juriului… Da Nuami, și pe tine, că și tu te-ai chinuit să le guști!:))) Cele trei premii au fost oferite de Atelierul de creație By Ionela Bran (ladă de zestre, ie și pernuță decorată cu motive populare), iar colega mea, Luminița, a fost câștigatoarea absolută.

5

Atât de frumos a fost și atât de bine m-am simțit încât am stat să sărbătoresc Ziua Națională dublul timpului pe care mi-l propusesem. Și n-am plecat până nu l-am felicitat personal pe bucătarul restaurantului La Mama Ateneu, Adrian Androne, vrăjitorul care mi-a preparat o tigaie picantă cu cel mai gustos orez pe care l-am mâncat până acum. Și, ca o consumatoare pasionată de orez, sunt pretențioasă!

6

Dacă pe 1 Decembrie a reușit cineva să mă scoată din casă și să mă țină patru ore într-un loc, deși voiam să stau numai două, meritul este al Dianei Georgescu (Domus Events) și al partenerilor ei, Restaurant La Mama Ateneu, Eisberg, Flormar Cosmetics și Romtor Real Estate.

7

Deci se poate!

afis

Când m-a invitat Lucian Ioniță la conferința intitulată ”Cancere pe care le-am învins”, mi-a spus doar că este vorba despre MINUNI. Și l-am crezut, pentru că Lucian este un tip cât se poate de realist și de pragmatic. Așa a fost, cum a zis el. Am văzut oameni care au trăit miracole. I-am văzut cu ochii mei.

Știu că numai citind sau pronunțând cuvântul ”cancer” te trec fiori reci pe șira spinării. Știu că majoritatea celor care se întâlnesc cu acest cuvânt îl consideră sinonim cu ”moarte”. Reacția este omenească. Pentru că frica este omenească. Și pentru că lupta cu această boală este nedreaptă și inechitabilă. Am vrut să spun că este și lungă, dar n-ar fi neapărat adevărat. STOP! NU despre deznădejde este acest articol. Dimpotrivă! Este despre speranță, credință și minuni. Despre a cădea și a te ridica. Despre a-i râde cancerului în față și a-i spune că, dintre voi doi, el este cel care va trebui să plece.

Cel puțin în privința cancerelor de sânge, noile tratamente și abordările medicale integrate au făcut ca unele dintre cele 140 de tipuri altădată fatale să aibă doar impactul unei boli cronice. Da, acestea sunt minunile. Și dovezile sunt cât se poate de vii, sunt membri ai Asociației Române Împotriva Leucemiei sau ai Asociației Pacienților cu Limfom. Iuliana, Diana, Andra, Adrian, Ioana. Doar câțiva dintre ei. Oameni care s-au clătinat, care au simțit că viața lor s-a întors deodată pe dos, care au căzut și s-au ridicat. Care și-au pus nădejdea în Dumnezeu, organismul în mâinile medicilor și sufletul în palma psihologului.

Învingătorii

IULIANA a fost diagnosticată cu limfom Hodgkin stadiul IV la 19 ani, când abia ieșea din adolescență. Înainte de a afla ce boală cruntă s-a cuibărit în trupul ei se hotărâse să devină medic. Boala i-a ales însă și specialitatea: hematolog. Viitorii pacienți ai Iulianei vor avea în ea, ca medic, persoana care îi va înțelege poate cel mai bine… Așa cum a înțeles-o și sprijinit-o pe ea familia, prietenii și personalul medical din spitalul pe unde și-a făcut ”veacul”.

iuliana-iordan-pacient

Luna aceasta se împlinește un an de când DIANEI i s-a pus diagnosticul de de limfom non Hodgkin. Răcise și, pe un sistem imunitar slăbit, făcuse pneumonie. Trei săptămâni a stat în spital pentru a se pune pe picioare. Între timp, în urma investigațiilor de specialitate, a fost depistat și limfomul. A început chimioterapia, a suportat-o bine, iar medicul care o are în grijă nu a lăsat-o nicio clipă să-și piardă speranța, fiindu-i alături permanent, cu optimismul lui. Diana a învins cancerul și este acum în remisie. ”Pe cât de neașteptat a fost acest diagnostic, pe atât de mare a fost transformarea mea. Am văzut frumusețea lucrurilor mărunte pe care uităm să le prețuim, iubirea celor dragi, oameni minunați, și mi-am dorit mai mult decât oricând să trăiesc”.

diana-neagoe-pacient

ANDRA a suferit un transplant medular în urmă cu șapte luni. Fusese diagnosticată cu leucemie mieloidă în septembrie 2015. Oricine se află acum în situația în care a fost ea, ar fi bine să-i urmeze sfaturile, pentru că ele vin din experiență. Dintr-o experiență dureroasă, e adevărat, dar din care a ieșit învingătoare:

  1. Lasă-i pe medici să-și facă treaba.

  2. Fii deschis și nu înceta să crezi în vindecare.

  3. Învață să fii optimist, dar ține minte că optimismul nu înseamnă doar un zâmbet. Da, uneori va trebui să plângi, nu să râzi.

    andra-toe-pacient

Ianuarie 2014. ADRIAN primește diagnosticul de leucemie acută limfoblastică. ”Într-o clipită mi-au dispărut toate planurile de viitor. Am renunțat la ele. Am trăit frica și nesiguranța. Dar mi-am căutat echilibrul și mi-am spus că trebuie să lupt pentru viața mea, indiferent cât de grea va fi lupta. Cei mai mulți asociază cancerul cu moartea. Eu am ales să caut informații, pentru că ele îți pot salva viața. Am trecut prin chimioterapie, am luptat doi ani pentru viața mea, am făcut transplant și… trăiesc.”

adrian-mandache-pacient

Sunt cât se poate de conștientă că nu am dreptul să vorbesc în numele lor, câtă vreme nu am fost ”în bocancii lor”, de unde viața se vede altfel. Sunt conștientă că sfaturile mele poate că nu ar merita nici măcar efortul de a fi ascultate. Dar nu eu ar trebui să fiu ascultată și crezută, ci oamenii aceștia. Oamenii aceștia care au trecut și prin agonie, și prin extaz. Pentru că dacă ei spun asta, este pentru că au trăit-o. Cancerele sângelui pot fi învinse de tratamentele inovatoare dacă pacientul are o invincibilă dorință de a trăi, speranță neclintită, credință puternică și pe cei dragi mereu alături de el. Iar dacă este singur, fără familie, fără prieteni, tot nu este singur. Există comunitățile celor asemeni lui, care au dus războiul la final și au ieșit triumfători din el, iar acum sunt dispuși să-i sprijine pe cei care trec acum prin Purgatoriu și să le ofere informații. Una ar fi Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

pacienti-cancere-sange

Ține fruntea și inima sus! Păstrează-ți nădejdea! Uită-te la IOANA, în imaginea de mai jos. Femeia aceasta a trăit zece ani cu metastază stadiul IV. Și acum este bine! Conduce Asociația Phoenix. MIRACOL, nu-i așa?!

ioana-cristea-asoc-phoenix

Moștenirea grecului Leonidas

leonidas

Cunoscătorii spun că cea mai bună ciocolată din lume este cea belgiană. Așa este. Acum m-am convins și eu. Doar că ciocolata asta belgiană pe care o ridică lumea în slăvi de fapt nu este belgiană. E drept că este produsă în Belgia, dar cel care a creat rețeta și brandul era un grec: Leonidas. Iar afacerea este una de familie și este continuată de strănepoți. Și asta mă bucură pe mine peste măsură. Și sunt sigură că atunci când se vorbește despre ciocolata belgiană, aia cea mai bună din lume, despre Leonidas este vorba. Am mâncat din vreo patru sortimente și toate patru sunt uimitoare. Preferatele mele rămân pe veci bomboanele de ciocolată umplute cu vișine alcoolizate. Nu am de gând să vă spun cât sunt de bune, pentru că asta puteți constata doar voi, fiecare în parte. Nici nu o să vă mint că au un preț accesibil. Nu au. Și nici nu are cum, pentru că întotdeauna calitatea costă. E normal să fie așa. Eu vreau doar să vă spun povestea brandului. Pentru că, știți, îmi plac poveștile.

A câștigat o medalie și… o soție

Leonidas George Kestekides s-a născut în anul 1882, iar la vârsta de 18 ani a emigrat în Statele Unite, acolo unde a învățat meseria de cofetar. I-au trebuit doar zece ani pentru a ajunge la un nivel care i-a dat curajul de a-și prezenta produsele la Târgul mondial de la Bruxelles. Și – ce credeți? – a câștigat și medalia de bronz pentru bunătățile care ieșeau din mâna lui. Acolo, în Belgia, medalia a câștigat-o cinstit, dar inima… i-a furat-o tânăra Joanna Teerlink, cea pe care după doi ani o alege să-i fie soție.

Revoluționara fereastră-ghilotină

După un an, tânăra pereche deschide, în orașul Ghent, o cafenea. Și tot în acel an, Leonidas primește râvnita medalie de aur la Târgul mondial din Ghent și odată cu ea și recunoașterea profesională. În anul 1922, familia lui Leonidas i se alătură acestuia în Belgia, iar unul dintre nepoți, Basilio – care avea aproape vârsta la care el emigrase în America -, decide să învețe meseria unchiului său. Împreună, Basilio și Leonidas creează o gamă de ciocolate delicioase care atrag mai mulți clienți decât ar fi visat vreodată. Și își stabilesc și o misiune: aceea de a face în așa fel încât toată lumea să-și permită să le cumpere ciocolata. Care era cel mai rapid mod? Cel care mai funcționează și azi: comerțul direct de la producător la consumator.

Nepotul, Basilio, care pe lângă ciocolată mai producea și patiserie, a ales o metodă inedită de a-și vinde marfa: străbătea străzile din oraș cu o căruță plină de bunătăți. După ce poliția l-a avertizat de câteva ori pentru comerțul ambulant pe care îl practica, Basilio s-a văzut nevoit să găsească o altă metodă. Și atunci a hotărât să-și transforme atelierul și în magazin. Dar cum acesta era foarte micuț și practic se întindea de-a lungul ferestrei, singura variantă era să vândă la fereastră. A montat tejghea și… așa s-a născut ingenioasa și revoluționara fereastră-ghilotină, rămasă mulți ani marcă distinctă pentru magazinele Leonidas. O idee care, deși dictată de necesitate și împrejurări, oferea clienților două avantaje: puteau cumpăra la preț de producător și vedeau, totodată, cum sunt preparate toate acele delicii.

Leonidas cucerește întreaga lume

În 1970 Basilio moare, iar imperiul Leonidas este moștenit de frații și surorile lui. Afacerea este preluată de unul dintre ei, Jean, care o conduce până în 1985. Lui i se alătură fiica, Maria, care continuă afacerea familiei după moartea tatălui său. Și ea se bucură de sprijinul familiei, așa că după ce fratele său, Vassiliki, decide să pună umărul, producția crește considerabil. Magazinele Leonidas se răspândesc în întreaga lume, în sistem de franciză, într-un ritm copleșitor. La un moment dat chiar s-au văzut nevoiți să-i informeze pe cei interesați de deschiderea unor astfel de magazine să nu mai depună solicitări pentru că producția fabricii nu poate face față și nu poate ține piept comenzilor.

În anul 2005 celebra fereastră-ghilotină inventată de Basilio moare, ca urmare a redecorării magazinelor. Una singură a mai rămas, la Bruxelles, foarte aproape de locul în care a existat primul magazin și unde a început această poveste atât de frumoasă.

Calitate, calitate, calitate

În prezent, în toată lumea există cam 1.250 de magazine Leonidas. Inclusiv în România, la București, Cluj, Timișoara și Iași. Pralinele Leonidas sunt produse la fabrica din Belgia și livrate, în toate țările în care există magazine, cu avioane speciale în care temperatura este controlată, așa încât bijuteriile din ciocolată să fie în stare perfectă, de o prospețime desăvârșită și cu toate proprietățile lor intacte. Leonidas are în portofoliu peste 100 de sortimente de praline de cea mai înaltă calitate, și asta pentru că NICIODATĂ nu a folosit ingrediente congelate ci doar ce este mai bun – ciocolată cu unt de cacao pur 100%, unt și frișcă proaspete, cremă din lapte, alune din Turcia, cireșe Morello din regiunea Perigord, migdale din Italia, portocale din Valencia și castane din Grenoble și Texas.

Un dar deosebit

Repet: deliciile Leonidas nu sunt ieftine. Dar dacă tot vin Sărbătorile și vreți să faceți cuiva un cadou cu adevărat de neuitat, mai ales dacă este o persoană care apreciază ciocolata de calitate, o cutiuță de praline Leonidas este cea mai de bun gust alegere. La propriu. Și în magazinul Leonidas găsiți și cutiuțe foarte frumoase, ambalate de sărbatoare, cu numai patru praline.