Neamule, hai la Slănic, că n-ai de văzut nimic!

Maică-măiculiță, a plouat azi cu spume și cu rupere de nori! Numai bucăți de nori pe jos, pe strada mea:)))) Ploaia asta mi-a amintit să vă povestesc despre o mini-excursie făcută cu ceva timp în urmă, într-o zi în care aveam un alt plan, pe care individa ni l-a stricat. Dar pentru că ziua trebuia folosită cumva prin părăsirea domiciliului și îndepărtarea de reședință, s-a votat în unanimitate să mergem la Salina Slănic Prahova. Că acolo jos oricum nu plouă.

Eu fusesem prima dată în locul ăla în urmă cu vreo 17 ani. Îmi amintesc că am coborât cu un lift în care am crezut că îmi voi găsi sfârșitul prematur, înghițită de un hău negru, rece și… sărat. O cutie în care stăteam înghesuiți mai mulți fraieri și care se bălăngănea ca pendulul lui tataie, Dumnezeu să-l ierte. Am primit înainte de plecare asigurări că liftul groazei nu mai este folosit în prezent. Și asta mi-a dat ceva curaj.

Drumul către Slănic Prahova, deh, ca orice drum, că doar n-oți vrea acum să vă povestesc și câți șoferi imbecili am întâlnit, și câți curcani pitulați, cu radarul la pândă. Când am ajuns la Salină, am descoperit că accesul se face cu microbuze. Și eu care credeam că tot cu un lift, dar cu unul mișto, modern… Coadă la bilete, coadă la microbuze. Și când zic coadă, apăi coadă, nu glumă. Făceam pe mine. Nițel mai încolo era buda salvatoare. Dau să intru, dar o femeie tare cumsecade, care avea buda ca punct de lucru, mi-a zis să nu intru până nu face ea curat și toarnă dezinfectant. Săraca bodogănea scârbită de duhoarea care răzbătea până afară. „Nesimțite, doamnă, ne-sim-ți-te! S-au căcat împrăștiat, peste tot, și-au aruncat și chiloții aici. Niște evreice… Nesimțite!” A făcut biata femeie lumină și a creat condiții. Atât de cumsecade era încât, când am ieșit și m-am apropiat de chiuvetă să mă spăl pe mâini, mi-a zis să nu mai pun mâna pe robinet că mi-l deschide și închide dânsa, ca să plec de acolo chiar curată pe ele.

Înapoi la coada aia care parcă nu se mai termina, așteptând microbuzele care să ne ducă în Salină. 20 de lei biletul de persoană, ca să știți. Și de banii ăștia primești și un sfat, să te îmbraci corespunzător că în subteran sunt 12 grade în mod constant, indiferent de anotimp. Într-un sfârșit apar și hârburile. Suntem urcați regulamentar în ele, atâtea persoane câte locuri pe scaune. Pornim șontâc-șontâc, aruncați în sus de pe scaune din pricina drumului cu hârtoape. Fac greșeala să mă prind cu mâna de bara spătarului din fața mea. Ce zici frate, mi-a rămas lipită de ea! Era slinoasă! Instinctiv am dus palma la nas, să o miros. Vis urât! Noroc că aveam șervețele umede. Din fericire, drumul cu rapandula aia a durat doar vreo 10 minute.

microbuz

Salina Prahova nu m-a impresionat deloc. Da deloc. Că nici nu avea cu ce. Poate și pentru că acum doi ani am văzut-o pe cea de la Turda. Care e într-un mare fel… Mă rog, înțeleg că la o salină mai puțin contează cum arată și ce poți vedea în ea, cât contează beneficiile pentru sănătatea celor care au nevoie de ea.. De acord cu asta. Dar dacă tu, conducerea exploatării de sare care ai în ogradă și salina, dacă vezi că ai și turiști, români sau străini (așa căcăcioși cum sunt ei…) care vin doar să o viziteze, considerând-o obiectiv turistic, fă și tu ceva să arate într-un fel și ea. Păi ce-am văzut noi acolo? Păi un trenuleț cu vagonete folosit la transportul sării, un bust de Eminescu recunoscut după inscripție nu trăsături – iluminatul era jalnic – un Decebal și un Traian (toți sculptați în sare, presupun) în sala pompos denumită a Genezei. Asta e, ne tragem ca neam din doi bărbați. Am mai văzut niște… vitrine în care erau expuse bucăți de chihlimbar, un lac plin de monede și bancnote de 1 leu aruncate de fraieri pe modelul de la Fontana di Trevi pentru ca cică să ți se îndeplinească o dorință, niște locuri de joacă pentru copii, mese de ping-pong și biliard, niscaiva paturi șchioape, tari, din plastic – cică să te odihnești pe ele – și un amărât de magazin vai de viața lui, de unde nu prea aveai ce cumpăra dacă te lovea foamea. Eventual un ordinar croissant 7 Days, covrigei și alte nimicuri neinteresante de butic de cartier mărginaș.

trenulet

decebal

chihlimbar

lac

loc joaca

biliard

Am stat de ne-au sărit ochii din nou la coadă, să ne scoată de acolo pocnitoarea de microbuz, și am zis bogdaproste că am ieșit la lumină. Acum hai să mâncăm ceva, undeva, că sarea o aveam la purtător, pe buze. Ne-am învârtit nițel prin oraș și mi-am pus serios întrebarea dacă este sau nu părăsit. Pentru că singura formă de viață din el este acolo, la intrarea în Salină, unde e coadă la microbuze. În rest… juri că ești în Twin Peaks. Mai țineți minte serialul acela cu orașul încremenit, în care nu se întâmpla nimic, iar rarele creaturi umane care puteau fi zărite erau foarte, foarte ciudate?! Așa și la Slănic Prahova. Un oraș pustiu, parcă abandonat, cu multe case aparent părăsite. Sau, cine știe, poate chiar părăsite de-a binelea. Ne-am dus să vedem și Grota Miresei, situată lângă Baia Baciului. Bazinul de îmbăiere arăta binișor de la distanță, dar Grota tot n-am înțeles care era de fapt. Cu atât mai puțin mireasa:)))) În afara bălăcelii pe care o oferă Baia Baciului – deloc ieftină cu bilet de intrare și închiriere șezlong – se mai poate experimenta tiroliana, pe o lungime de 145 m. Și-atât.

tiroliana

Ehehei, și-am găsit aici și loc unde să mâncăm. Restaurantul Grota Miresei. Rău nu arăta. Rustic, așa, lemn, la interior decor cu știuleți de porumb și funii de usturoi, pe terasă, pe mese, flori proaspete. „Drăguț”, am zis când am intrat. „Să fie de capul vostru”, am zis când am ieșit. Păi dacă am plătit micii cu 6 lei bucata și o fripturică mică, simplă, fără garnitură, fără salată, cu 30 de lei, ce-ar fi trebuit să spunem?! „Pe curând?!” Și măcar de-ar fi fost buni micii. Dar aveau o culoare atât de intens portocalie încât sigur masca ea ceva. Din fericire am supraviețuit și, drept dovadă, am apucat să vă povestesc și vouă. Că poate vă trece vreodată prin cap să mergeți la Slănic Prahova. Măcar să știți.

2 gânduri despre “Neamule, hai la Slănic, că n-ai de văzut nimic!

    1. laurabogaciu

      Aceea a fost impresia mea in urma cu vreo 3 ani, parca. Poate ca eram exigenta si pentru ca vizitasem cu ceva timp inainte Salina Tuda. Care este intr-un mare fel, nu suporta nicio comparatie. Oricum, daca vreti sa mergeti la Slanic, nimic nu trebuie sa va impiedice. Este o experienta. Poate ca intre timp s-au mai schimbat lucrurile. Cel putin la suprafata si in privinta accesului in subteran. Ca in salina, jos, n-as prea crede…
      Ma bucura tare mult cand cititorii imi spun ca ii amuz. Acesta a si fost scopul pentru care am creat blogul. Un loc in care sa ma simt libera sa scriu ce si cum vreau eu, fara conditii si fara cenzura. Iar cea care e datoare cu multumiri sunt eu. Pentru ca ma cititi.
      Va imbratisez cu drag!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s